Un tânăr de 17 ani din Hunedoara, arestat după ce a tâlhărit doi bărbați pe stradă

Hoti Botosani
Pro TV

Un tânăr de 17 ani, din municipiul Vulcan, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectat că ar fi tâlhărit doi bărbaţi mai în vârstă, pe care i-a întâlnit pe stradă, relatează Agerpres.

Victimele au fost agresate de suspect la adăpostul întunericului, acesta reuşind să le ia celor doi bărbaţi, care au vârstele de 50 şi, respectiv 66 de ani, banii şi actele. Poliţiştii apreciind că în situaţia celor doi s-ar putea afla şi alte persoane.

"În ambele cazuri poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie. În urma activităţilor investigative, în scurt timp, poliţiştii au identificat un minor în vârstă de 17 ani, din municipiul Vulcan, faţă de care se vor efectua cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, cu privire la comiterea celor două infracţiuni", a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

Tânărul a fost reţinut de poliţişti, iar magistraţii Judecătoriei Petroşani au emis, pe numele său, un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Totodată, poliţiştii vor continua cercetările, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celui în cauză.

Citește și
victimă tâlhărie
Bătut și jefuit de doi tineri chiar lângă casă. Ce aflaseră tâlharii despre bărbat
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Metoda prin care acționează tâlharii din Ialomița care pândesc mașinile lăsate pe avarii
Metoda prin care acționează tâlharii din Ialomița care pândesc mașinile lăsate pe avarii

În România se fură ca în codru şi fără nicio exagerare, numai în judeţul Ialomiţa au avut loc zeci de jafuri la drumul mare în ultima perioadă.

Bătut și jefuit de doi tineri chiar lângă casă. Ce aflaseră tâlharii despre bărbat
Bătut și jefuit de doi tineri chiar lângă casă. Ce aflaseră tâlharii despre bărbat

Un bărbat din Cisnădie, judeţul Sibiu, a fost bătut măr şi jefuit de un tânăr şi de un adolescent de 14 ani, chiar în apropierea casei sale.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.