Vremea azi, 5 octombrie. Picură trecător în regiunile de deal, iar maximele ajung la 21 de grade

×
Codul embed a fost copiat

Miercuri avem vreme rece peste tot. În centru, în vest şi în nord-vest, de asemenea, în regiunile de deal şi de munte, o să picure trecător, iar la altitudini de peste 1700 de metri va ninge sau va fi lapoviţă.

Maximele pleacă de la 12 grade în depresiuni şi în Transilvania şi ajung la 20-21 de grade în sud şi în sud-est.


Vremea în fiecare regiune

 

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul, pe unde găsim vreme schimbătoare şi temperaturi puţin mai scăzute faţă de ziua trecută. Şansele de ploaie vor fi reduse şi vântul are unele intensificări.

Mai sus în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, se adună norii, dar nu sunt anunţate ploi, iar la amiază vor fi cel mult 19 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, vor fi înnorări, dar şi scurte momente însorite. Vântul va avea intensificări pe parcursul zilei, iar temperaturile se vor situa între 15 şi 19 grade.

Citește și
Vremea 28 mai 2022, prognoza meteo Romania
Vremea azi, 4 octombrie. În regiunile deluroase şi montane o să picure trecător, maximele ajung la 21 de grade
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, cerul rămâne acoperit de nori, mai vin câteva ploi slabe, iar maximele se opresc la 16 grade pe la Satu Mare.

Şi în vestul ţării vor fi înnorări persistente, ploi slabe, un vânt destul de insistent şi cel mult 16 grade după prânz.

În Transilvania se anunţă mulţi nori şi câteva reprize de ploaie. În zona înaltă de munte o să cadă lapoviţă sau o să ningă şi tot pe-acolo vântul suflă tare, cu rafale de peste 70 de km/h.

În schimb, în Oltenia vor fi perioade însorite doar în regiunile mai joase. La deal şi la munte, cerul va fi mai mult noros şi o să plouă din când în când, iar vântul mai are unele răbufniri.

În ţinuturile sudice avem atmosferă schimbătoare, însă nu prea sunt semne de ploaie. Pe-aici temperaturile scad faţă de ziua trecută, iar în Lunca Dunării maximele ajung la 20-21 de grade.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti soarele se arată trecător, dar se mai răcoreşte şi la amiază se vor înregistra în jur de 20 de grade. Spre seară şi la noapte cerul se mai degajează, iar minimele ating 9 grade în centrul oraşului şi 6 grade la periferie.

Vremea la Munte

 

La munte temperaturile continuă să scadă şi vom avea vreme rece. Nu prea vedem soarele, iar în majoritatea masivelor se anunţă ploi locale, iar la altitudini mari o să ningă sau o să cadă lapoviţă. Vântul are intensificări, iar pe creste sufla cu viteze de peste 70 de km/h.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
S-a instalat iarna pe Tansalpina. A nins toată noaptea, după ce în weekend turiștii s-au bucurat de vremea însorită
S-a instalat iarna pe Tansalpina. A nins toată noaptea, după ce în weekend turiștii s-au bucurat de vremea însorită

Pe Transalpina, la peste 2000 de metri altitudine, iarna pare să se fi instalat din plin, după ce a nins luni noaptea.

Vremea azi, 4 octombrie. În regiunile deluroase şi montane o să picure trecător, maximele ajung la 21 de grade
Vremea azi, 4 octombrie. În regiunile deluroase şi montane o să picure trecător, maximele ajung la 21 de grade

Marți avem vreme rece peste tot. În centru, în vest şi în nord-vest, de asemenea, în regiunile deluroase şi montane o să picure trecător, iar la altitudini de peste 1700 de metri va ninge sau va fi lapoviţă.

Vremea azi, 3 octombrie. Atmosfera devine rece în majoritatea regiunilor mai puţin în sud şi în sud-est
Vremea azi, 3 octombrie. Atmosfera devine rece în majoritatea regiunilor mai puţin în sud şi în sud-est

Luni atmosfera devine rece în majoritatea regiunilor mai puţin în sud şi în sud-est pe unde se vor mai atinge 23 de grade.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă