Vremea azi, 4 iunie. Prognoza pentru București și țară

×
Codul embed a fost copiat

Vremea se mai încălzeşte vineri, însă tot va fi răcoare în majoritatea zonelor. Mai apar ceva ploi pe la munte, sporadic şi în sudul ţării, iar vântul rămâne destul de intens în est şi în sud-est.

Maximele pleacă de la 17 grade în depresiuni şi ajung la 26 de grade în vestul Olteniei.

Vremea în fiecare regiune

 

În Dobrogea şi Bărăgan găsim vreme mai bună, înnorări trecătoare, poate şi câţiva stropi de ploaie pe parcursul zilei. Vântul continua să agite atmosferă, iar temperaturile se menţin sub valorile normale pentru o zi de vară.

Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, s-ar putea să vină o ploaie de scurtă durată, îndeosebi la apropierea serii. Vântul se intensifică şi aici, iar maximele se opresc pe la 22...23 de grade- valori mai potrivite pentru începutul lunii mai.

Citește și
Temperaturi de iarnă, la început de vară. A mai fost așa în 1987
Temperaturi de iarnă, la început de vară. A mai fost așa în 1987
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În jumătatea nordică Moldovei şi în Bucovina avem vreme schimbătoare, câteva averse slabe în zonele înalte şi atmosfera mai însorită în rest. Temperaturile nu trec de 23 de grade, se înteţeşte şi vântul, iar peste noapte se înseninează treptat.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, găsim vreme bună, însă după-amiază apar ceva condiţii de averse, în special pe la munte. Temperaturile vor fi mai scăzute decât ar trebui şi se vor opri pe la 22...23 de grade.

În vestul ţării prindem vreme frumoasă şi mai caldă decât ieri. Norii apar destul de rar şi atmosfera devine foarte plăcută după prânz, când se ating 24...25 de grade.

În Transilvania se înnorează din când în când, iar după-amiaza vin câteva reprize de ploaie, mai ales pe la munte. Vântul suflă mai tare pe creste, iar temperaturile cresc uşor faţă de ziua trecută.

Se mai încălzeşte şi în zona Olteniei, iar în vestul provinciei se ating cele mai ridicate valori, în jur de 26 de grade. Norii vin şi trec; o să plouă puţin mai către seară, dar se arata şi soarele din când în când.

Şi în sudul ţării avem vreme schimbătoare, temperaturi un pic mai ridicate decât ieri şi poate o aversă, două mai târziu, după prânz.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti, astăzi se mai încălzeşte puţin, dar încă avem valori sub mediile perioadei şi o maximă de 23...24 de grade. Se înnorează din când în când, iar spre seară e posibil să picure trecător. La noapte, temperatura coboară până la 12 grade.

Vremea la munte

La munte găsim vreme destul de bună, soare cu nori şi câteva reprize de ploaie, în a doua parte a zilei. Vântul mai are unele intensificări în zona montană înaltă, iar temperaturile cresc uşor peste tot.

Vremea la mare

 

La mare ne-aşteaptă o zi destul de însorită, dar cu temperaturi modeste, de cel mult 20...21 de grade. E posibil să apară şi câţiva nori de ploaie, iar vântul ajunge la viteze de 50 KM/h. Apa mării rămâne rece şi va avea 16...17 grade.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Vremea azi, 3 iunie 2021. Prognoza meteo în București și în țară
Vremea azi, 3 iunie 2021. Prognoza meteo în București și în țară

Joi, pe partea estică vor fi înnorări persistente, vin şi câteva reprize de ploaie, iar vântul va avea intensificări. În rest prindem vreme mai bună, iar ploile apar sporadic, mai ales în zonele montane.

Temperaturi de iarnă, la început de vară. A mai fost așa în 1987
Temperaturi de iarnă, la început de vară. A mai fost așa în 1987

După cea mai rece primăvara, de când se fac măsurătorile meteorologice, iată că vara ne îmbie să mergem la schi.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.