Vremea azi, 31 mai. Ploile acoperă mai multe zone din țară, în special seara

ploaie
Shutterstock

Miercuri avem tot vreme caldă, dar şi multă instabilitate în vest, sud-vest şi la munte.

După-amiaza şi seara, apar averse consistente în Banat, Crișana, în Carpaţii Occidentali şi Meridiionali, dar şi în Oltenia, în vestul Munteniei şi al Transilvaniei.

În rest, domină atmosferă cu soare, iar maximele pleacă de la 21 de grade în Transilvania şi ajung la 30 de grade în Muntenia.

În Dobrogea şi Bărăgan găsim vreme frumoasă şi temperaturi mai ridicate decât marți. Se ating 28, poate 29 de grade, iar cel mai răcoare o să fie în zona litoralului, pe unde se vor înregistra în jur de 25 de grade.

Se încălzeşte şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Maximele vor ajunge până la 30 de grade Celsius. Domină atmosferă cu soare, dar la apropierea serii e posibil să vină câteva averse în zonele mai înalte.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În nordul Moldovei şi în Bucovina, se anunţă o zi cu soare şi atmosferă liniştită. Se face mai cald şi la amiază vor fi temperaturi cuprinse între 24 şi 27 de grade Celsius.

Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş se face mai cald decât marți. Temperaturile urcă până la 27-28 grade. Spre seară, vin ceva averse şi aici, mai ales în zonele de deal de de munte.

În vestul ţării găsim soare dimineaţa, însă treptat se adună norii, iar la apropierea serii vor fi averse torenţiale, fenomene electrice, intensificări ale vântului, poate şi grindină.
Se mai încălzeşte puţin şi după prânz se ating 25 de grade.

În Transilvania avem o zi mai caldă decât marți, dar şi instabilitate după orele amiezii. Vor fi ploi zgomotoase, mai ales în zonele de munte şi în vestul Transilvaniei. Se pot strânge cantităţi mari de apă, într-un timp foarte scurt. Nu lipsesc descărcările electrice şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile mai ridicate decât marți, se opresc la 28 de grade la Alba Iulia.

Nici Oltenia nu scapă de ploi. Vorbim despre averse abundente, care vin la apropierea serii şi vor fi însoţite de tunete, fulgere şi intensificări de vânt. Se încălzeşte uşor şi la amiază vor fi 27 de grade în vestul Olteniei.

În schimb, în sudul ţării se anunţă o amiază însorită şi doar în zonele de deal şi de munte, sunt posibile averse. Se face mai cald şi după prânz se vor înregistra 29-30 de grade Celsius.

Vreme azi, în Bucureşti

În Bucureşti, miercuri avem încă o zi însorită şi caldă, cu 29 de grade pe la amiază. La noapte atmosfera va fi plăcută şi se mai încălzeşte puţin.

Vremea azi, la munte

La munte găsim vreme instabilă, ploi torenţiale cu tunete şi fulgere, mai ales în Carpaţii Occidentali şi Meridionali. Nu lipsesc perioadele cu soare, iar temperaturile se menţin la valorile de marți.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

În Bucureşti, joi predomină vremea frumoasă, vântul va sufla slab şi maxima se opreşte la 29 de grade.

Vineri atmosfera va fi însorită şi caldă. Spre seară mai apar câţiva nori, însă şansele de ploaie vor fi reduse.

Sâmbătă se răcoreşte uşor şi maxima nu mai trece de 27 de grade. Avem perioade cu soare, dar şi înnorări din a doua parte a zilei, când vor fi posibile averse şi fenomene
electrice. În noaptea de sâmbătă spre duminică, minima va ajunge pe la 13 grade.

La munte ziua de joi, ne-aduce alte averse pe suprafeţe extinse, destul de consistente. Se pot strânge cantităţi mari de apă, iar în noaptea următoare, vor fi condiţii de ceaţă.

Vineri din a doua parte a zilei, se anunţă ploi zgomotoase, pe suprafeţe extinse. Aceste ploi vor fi însoţite de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp se vor acumula cantităţi mari de apă.

Sâmbătă vremea rămâne instabilã şi se răcoreşte. Aversele apar în Carpaţii Meridionali şi Occidentali, şi vor veni cu tunete, fulgere şi intensificãri ale vântului. Se pot acumula cantităţi importante de apă şi se pot produce vijelii şi căderi de grindină.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius

Vremea rămâne caldă. Temperaturile trec de 30 de grade în sudul și în estul României și ajung pe la 34 de grade în Muntenia.  

Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate
Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate

Prima zi de iunie ne aduce vreme caldă, chiar foarte caldă în sudul și în estul Românei.

Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, pe tot parcursul lunii iunie, anunţă vineri, meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.