Vremea azi, 29 ianuarie. Temperaturi la pragul gerului. Regiunile vizate de ninsori și lapoviță

×
Codul embed a fost copiat

Avem vreme rece. La munte, în centru, în sud și în est mai vin ceva ninsori slabe sau lapoviță, iar vântul se întețește pe partea sud-estică.  

În rest găsim vreme mai bună, iar maximele pleacă de la -2 grade în estul Transilvaniei și ajung la 6 grade în Oltenia și în Maramureș.

Vremea în țară

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici se face mai frig decât duminică și maximele se opresc la 2 grade. În plus, vântul se întețește și atinge viteze de 55 de km/h pe litoral. Vor fi ceva înnorări și e posibil să cadă lapoviță sau să ningă slab.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, găsim tot vreme schimbătoare. Temperaturile rămân la valori similare cu cele de duminică și vor fi cel mult 3 grade. Vântul agită atmosfera și amplifică senzația de frig.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina se arată puțin soarele printre nori. Din când în când s-ar putea să fulguiască sau să cadă lapoviță. Maximele se opresc la 2 grade, iar la noapte se lasă gerul în unele zone.

Citește și
Kremlinul susține că unități militare ucrainene se retrag din orașul Severodonețk
Ucraina, coruptă și în vreme de război. A ieșit la iveală o fraudă masivă făcută de armata lui Zelenski. Suma este amețitoare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim vreme mai bună. Domină atmosfera însorită, iar temperaturile urcă până la 6 grade la Satu Mare. Peste noapte, însă, minimele ajung la pragul gerului.

În ținuturile vestice, după ce se risipește ceața matinală iese soarele și se anunță o zi frumoasă. Maximele, în scădere față de ziua trecută, ajung la 4 grade. După lăsarea nopții apare din nou ceața și se face destul de frig.

În Transilvania, dimineața este ger în depresiuni. Norii se înmulțesc și izolat o să fulguiască sau o să cadă lapoviță. Temperaturile rămân negative pe partea estică, iar maximele ajung la 3 grade în vestul provinciei. La noapte, la Miercurea Ciuc vor fi -17 grade.

În zona Olteniei găsim atmosferă schimbătoare: înnorări, scurte momente însorite și temperaturi în scădere față de ziua trecută, când s-au înregistrat 9 grade. Luni or fi cel mult 6 grade pe la Drobeta Turnu Severin.

În ținuturile sudice se mai răcește puțin. Soarele se arată trecător și temperaturile nu mai trec de 5 grade. Izolat pot să apară ceva fulguieli sau lapoviță.

Vremea în București

În București ziua ne aduce vreme rece și o maximă de 3 grade după prânz. Din când în când se adună norii, dar nu prea sunt semne de precipitații. La noapte temperatura coboară până la -4 grade în centrul orașului.

Vremea la munte

La munte avem o dimineață geroasă. În ansamblu se anunță o zi frumoasă și doar în Meridionali și în Orientali mai apar ceva înnorări și fulguieli. Vântul are unele intensificări în masivele sud-estice.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Băsescu. Fostul președinte vorbește cu dificultate și are mai multe probleme
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Băsescu. Fostul președinte vorbește cu dificultate și are mai multe probleme

Fostul președinte Traian Băsescu a fost internat în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Militar din Capitală. Ar fi ajuns la medic din cauza gripei, însă afecțiunile sale mai vechi i-au determinat pe medici să-l țină o vreme sub supraveghere.

Ucraina, coruptă și în vreme de război. A ieșit la iveală o fraudă masivă făcută de armata lui Zelenski. Suma este amețitoare
Ucraina, coruptă și în vreme de război. A ieșit la iveală o fraudă masivă făcută de armata lui Zelenski. Suma este amețitoare

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat, sâmbătă, că a descoperit un sistem de corupţie în timpul achiziţionării de arme de către armata ucraineană şi că valoarea totală a fraudei ar fi echivalentă cu aproximativ 40 de milioane de dolari.

O treime din țară, sub cod galben de vreme rea și viscol. Salvamontiștii i-au avertizat pe turiști că este risc de avalanșă
O treime din țară, sub cod galben de vreme rea și viscol. Salvamontiștii i-au avertizat pe turiști că este risc de avalanșă

A fost viscol puternic, sâmbătă, în o treime din țară, unde încă este în vigoare un cod galben de vreme rea. Vântul a avut la rafală peste 100 de kilometri pe oră, la altitudine mare.

Furtuna Isha lovește România. Regiunile din țară vizate de viscolul de iarnă polară. Este cod de vreme extremă | HARTĂ
Furtuna Isha lovește România. Regiunile din țară vizate de viscolul de iarnă polară. Este cod de vreme extremă | HARTĂ

Viscolul și vântul cu rafale puternice au lovit aproape o treime din țară. Pe munte, la peste 1.800 de metri, vântul a șuierat năprasnic, iar pe Valea Prahovei instalațiile de transport pe cablu au fost oprite.  

Bianca Censori, din nou în centrul atenției. Soția lui Kanye West a purtat o ținută din blană extravagantă. GALERIE FOTO
Bianca Censori, din nou în centrul atenției. Soția lui Kanye West a purtat o ținută din blană extravagantă. GALERIE FOTO

Kanye West este mereu pe prima pagină a ziarelor în ultima vreme, datorită alegerilor sale îndrăznețe în materie de modă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.