Vremea azi, 26 iulie. Țara se împarte în două: unde se anunță ploi și care sunt zonele afectate de caniculă

×
Codul embed a fost copiat

Miercuri, temperaturile scad accentuat în jumătatea nord-vestică, pe unde vin alte serii de averse. Cantităţile de apă pot depăşi 50 de litri pe metru pătrat. Vor fi condiţii de grindină şi vijelii.

În rest, avem încă o zi exagerat de caldă, multă zăpuşeală şi disconfort termic accentuat. În sud şi în sud-est, temperaturile urcă până la 41, poate 42 de grade, dar seara, ploile şi vijeliile ajung şi aici. Vântul se înteţeşte în majoritatea zonelor şi atinge viteze de 45...65 km/h.

În Dobrogea şi Bărăgan atmosfera rămâne însorită, temperaturile urcă până la 41 de grade şi aerul devine irespirabil.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, căldura devine sufocantă la orele amiezii. Maximele ajung şi aici la 41 de grade Celsius.

În nordul Moldovei şi în Bucovina se anunţă, perioade cu soare dar şi înnorări şi averse consistente în a doua parte a zilei. Temperaturile în scădere faţă de marți, se vor situa între 25 de grade la Suceava şi 34 de grade la Iaşi.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, atmosfera devine instabilă, apar înnorări şi averse, însoţite de fenomene electrice şi vijelii. Se pot strânge peste 50 l/mp, iar la amiază vor fi cel mult 28 de grade la Satu Mare.

În vestul ţării, marți au fost temperaturi de până la 35 de grade, însă miercuri se răcoreşte semnificativ. Vom avea doar 26-27 de grade, mai multe reprize cu ploi zgomotoase şi manifestări de instabilitate.

În Transilvania, găsim mulţi nori şi ploi abundente. Aversele pot să lase în urma peste 50 de litri de apă pe metru pătrat. Temperaturile scad uşor.

În sud-vestul ţării, miercuri vremea va fi caniculară în estul Olteniei. După prânz se ating 35-36 de grade şi aerul devine greu de respirat.

În sudul ţării o să fie şi mai rău: temperaturile vor urca până la 41 de grade la umbră, şi vom avea o atmosferă de cuptor. Nu vorbim deloc despre ploi, însă vântul va avea intensificări şi aici.

Vremea azi, în Bucureşti

În Bucureşti avem încă o zi îngrozitor de caldă, atmosferă sufocantă şi 40-41 de grade, la umbră. După atâta căldură, spre seară şi la noapte, se porneşte vântul şi o să plouă.

Vremea azi, la munte

La munte, ploile apar mai întâi în masivele nordice şi în cele nord-vestice, pe unde se răceşte. Apoi, instabilitatea cuprinde toată zona montană. Vor fi averse abundente, însoţite de tunete, fulgere şi vânt puternic.

Vremea azi, la mare

La mare se face foarte cald. Temperaturile se apropie de pragul caniculei şi aerul devine greu de respirat. Avem o zi însorită, un vânt fierbinte şi 33-34 de grade prin staţiuni. La noapte o să plouă şi pe litoral.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

În Bucureşti, joi se răceşte tranşant şi la amiază vor fi cel mult 25 de grade. Pe parcursul zilei apar mai multe reprize cu ploi şi instabilitate, iar în noaptea următoare, cerul se degajeza treptat şi minima va ajunge la 13 grade la marginea oraşului.

Vineri se anunţă vreme bună se arată soarele şi se încălzeşte. După prânz vor fi în jur de 30 de grade.

Sâmbătă vremea devine călduroasă. Avem soare, vânt domol şi o maximă de 33 de grade. În noaptea de sâmbătă spre duminică, vor fi în jur de 17 grade.

La munte, joi se răceşte semnificativ în toate masivele. Vor fi averse locale, se pot semnala şi fenomene electrice, iar spre dimineaţă în zonele depresionare va fi ceața.

Vineri predomină vremea frumoasă şi se încălzeşte uşor. Doar în nordul Carpaţilor Orientali, se mai adună norii şi izolat vor fi ploi de scurtă durată. Vântul prinde putrere la altitudini mari.

Sâmbătă, temperaturile continuă să crească. Vor fi perioade cu soare, dar şi înnorări şi averse pe suprafeţe restrânse. Vântul va avea intensificări în nordul Carpaţilor Orientali, dar şi în timpul ploilor.

La mare, joi se răceşte tranşant şi după prânz se ating cel mult 25 de grade. Atmosfera va fi instabilă, apar averse, fenomene electrice şi vântul va ajunge la viteze de 45 ... 55 km/h.

Vineri vremea se îmbunează şi se încălzeşte. Pe plajă vor fi 29 de grade, iar vântul va avea intensificări trecătoare pe parcursul zilei.

Sâmbătă avem încă o zi foarte bună pentru plajă. Temperaturile cresc uşor, se ating 30 de grade în aer, iar briza mării va fi activă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius

Vremea rămâne caldă. Temperaturile trec de 30 de grade în sudul și în estul României și ajung pe la 34 de grade în Muntenia.  

Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate
Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate

Prima zi de iunie ne aduce vreme caldă, chiar foarte caldă în sudul și în estul Românei.

Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, pe tot parcursul lunii iunie, anunţă vineri, meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.