Vremea azi, 2 noiembrie. Ploi și ceață în mai multe zone din țară

×
Codul embed a fost copiat

Ziua de luni ne-aduce temperaturi normale pentru începutul lunii noiembrie, cam peste tot.

În vestul, nordul şi centrul ţării mai vin câteva ploi slabe, iar spre searã o să plouă şi în sud-vest. În rest, se arată şi soarele, însă dimineaţa e posibil să fie ceaţă, mai ales în zonele joase din est şi sud. Vântul va sufla mai tare la altitudini mari, iar maximele termice pleacă de la 8...9 grade în nord-vestul şi centrul tãrii şi vor ajunge până la 16...17 grade în sud şi sud-vest.

Vremea în fiecare regiune

 

În Dobrogea şi Bărăgan găsim ceaţă în primele ore ale zilei, soare şi vreme plăcută mai târziu. Temperaturile cresc uşor şi vor ajunge până la 16 grade.

Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei vremea continua să se încălzească. Dimineaţă apare ceața, însă mai târziu se înseninează şi maximele termice urcă spre 15 grade.

Citește și
frig
Vremea azi, 30 octombrie. Weekend cu ploi și frig în toată țara
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În nordul Moldovei şi în Bucovina, se anunţă o zi cu soare după ce se risipeşte ceața matinală. Temperaturile în creştere uşoară faţă de ieri vor ajunge până la 13 grade.

În schimb, în nordul Transilvaniei şi în Maramureş, găsim mulţi nori şi ploi slabe iar maximele termice vor fi comparabile cu cele înregistrate ieri.

În ţinuturile vestice, se anunţă vreme închisă şi ploi neînsemnate cantitativ iar temperaturile mai cresc puţin.

În Transilvania, dimineaţă este frig, mai ales în depresiuni, pe unde sunt temperaturi negative şi ceaţă. Norii se adună treptat, iar spre seară o să plouă în vestul provinciei. Vântul va sufla mai tare la altitudini mari şi se ating 12 grade.

Vreme neplăcută se anunţă şi în sud-vestul ţării, cu mulţi nori şi ploi în vestul Olteniei. Temperaturile ajung ca şi ieri pe la 16-17 grade.

În ţinuturile sudice, în orele dimineţii este ceață, însă mai târziu se anunţă vreme bună şi se încălzeşte uşor.

Vremea în Bucureşti

 

În Capitală, astăzi atmosfera va fi plăcută şi în termometre se ating 16 grade Celsius. La noapte revin condiţiile de ceaţă, e posibil să burniţeze şi se încălzeşte.

Vremea la munte

 

În zonele de munte, se anunţă vreme bună în prima parte a zilei însă mai târziu, norii se înmulţesc şi vor aduce ploi slabe. Vântul va avea intensificări la altitudini mari iar temperaturile din staţiuni vor continua să crească.

Prognoza pentru următoarele zile

 

Marți, cerul va fi acoperit de nori şi aşteptam ploi în nord, centru şi nord-est dar şi la deal şi la munte. Vântul se va înteţi pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curburã, iar în vest şi în sud-vest, vremea va deveni caldă pentru această dată.

Miercuri norii vor fi numeroşi în regiunile estice şi pe la munte, însă ploile apar doar sporadic. În rest, aşteptam ceaţă în zonele joase şi soare mai târziu. Temperaturile vor depăşi în continuare normalul acestei perioade.

Joi va ploua slab în regiunile intracarpatice şi în Bucovina iar în restul ţării se anunţă ceata dimineaţa şi vreme bună, după prânz. Valorile termice, scad uşor şi se vor apropia de cele normale pentru luna noiembrie.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Vremea azi, 31 octombrie. Frig și lapoviță în mai multe zone din țară
Vremea azi, 31 octombrie. Frig și lapoviță în mai multe zone din țară

Sâmbătă o să plouă în nord, centru şi în est. Va cădea lapoviță la munte, în dealurile Moldovei şi în depresiunile din estul Transilvaniei, iar pe crestele Carpaţilor va ninge viscolit.

Vremea azi, 30 octombrie. Weekend cu ploi și frig în toată țara
Vremea azi, 30 octombrie. Weekend cu ploi și frig în toată țara

Astăzi se răcește și temperaturile ajung la normal. Ploile vin în jumătatea estică a țării și pe zone mai restrânse în rest.

Prognoza meteo, 29 octombrie. Zonele în care au fost anunțate ninsori
Prognoza meteo, 29 octombrie. Zonele în care au fost anunțate ninsori

Prognoza meteo, joi, 29 octombrie. Joi, vremea se menține caldă pentru final de octombrie, însă norii apar cam peste tot. Este ceață în primele ore ale zilei, iar pe seară vin câteva ploi prin vest și nord-vest.

Vremea azi, 28 octombrie. Ne așteaptă un weekend cu frig și ploi
Vremea azi, 28 octombrie. Ne așteaptă un weekend cu frig și ploi

Astăzi vor fi înnorări în sudul și estul țării, pe unde e posibil să burnițeze sau să plouă slab. În rest, așteptăm vreme bună dar în zonele joase, în orele dimineții va fi ceață.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.