Vremea azi, 12 ianuarie. În sud-vest avem vreme frumoasă. În schimb, în celelalte regiuni va fi cam înnorat

soare, iarna, vremea
Shutterstock

Vineri se răceşte în cea mai mare parte a ţării. Maximele pleacă de la minus 5 grade în depresiuni şi se opresc pe la 4...5 grade în sud-vestul României.

 

Şi tot în sud-vest avem vreme frumoasă. În schimb, în celelalte regiuni va fi cam înnorat, o să ningă puţin, iar pe crestele montane, o să fie viscol.

Vremea în fiecare regiune

 

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici urmează o zi mohorâtă şi mai rece decât ieri, cu cel mult 2 grade pe la amiază. Vântul rămâne destul de insistent. Este posibil să apară şi câţiva fulgi de zăpadă.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, o să fie frig. Maximele ajung cu greu la 1 grad în zona Buzăului, pe unde se arată puţin soarele. În rest domină atmosfera închisă. S-ar putea să apară o ninsoare slabă, iar vântul mai are unele intensificări.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, se răceşte simţitor. Ieri au fost 5...6 grade la Suceava şi la Rădăuţi. Vineri temperaturile rămân negative toată ziua. Mai vin ceva ninsori şi vântul se menţine activ. La noapte se instalează din nou gerul. Vor fi minus 16 grade pe la Iaşi.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş avem o zi foarte rece, cu înnorări persistente şi condiţii de fulguiala. Temperaturile se opresc la 1 grad în zona Maramureşului, iar la noapte s-ar putea să fie ger şi în această parte a ţării.

În vestul României este un frig pătrunzător, ceaţă în orele dimineţii şi cer acoperit mai târziu. Nu sunt anunţate precipitaţii iar la amiază vor fi în jur de zero grade. La noapte temperaturile coboară până la minus 8 grade.

În Transilvania vineri se răceşte, iar în depresiuni se vor înregistra minus 5 grade. O să mai ningă puţin pe parcursul zilei, iar în zonele înalte de munte, ninsoarea o să fie viscolita. Urmează o noapte geroasă, cu minus 13 grade la Miercurea Ciuc.

În schimb, în Oltenia avem o zi însorită, cu temperaturi acceptabile, mai ridicate decât în celelalte regiuni. La Târgu Jiu vor fi 5 grade, cu PLUS. La noapte, însă, se răceşte foarte tare şi în această zonă. Se vor înregistra minus 7...minus 8 grade.

În ţinuturile sudice nu prea vedem soarele. Apar şi câteva ninsori slabe şi se face mai frig decât ieri. Maximele nu trec de 2...3 grade.

Vremea în Bucureşti

 

Se răceşte şi în zona Capitalei. Avem o zi mohorâtă, ninsori trecătoare şi cel mult 2 grade pe la amiază. La noapte cerul se degajează treptat. Temperatura coboară până la minus 5 în centru şi ajunge la minus 7 grade la marginea oraşului.

Vremea la Munte

 

La munte, astăzi se face foarte frig, iar dimineaţa şi noaptea o să fie ger în majoritatea masivelor. Atmosfera se menţine închisă. O să ningă din când în când. Vântul o să bată mai tare pe creste şi trecător o să fie viscol.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius

Vremea rămâne caldă. Temperaturile trec de 30 de grade în sudul și în estul României și ajung pe la 34 de grade în Muntenia.  

Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate
Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate

Prima zi de iunie ne aduce vreme caldă, chiar foarte caldă în sudul și în estul Românei.

Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, pe tot parcursul lunii iunie, anunţă vineri, meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.