Vremea azi, 11 octombrie. Se anunță o zi însorită, cu temperaturi apropiate de normalul perioadei

×
Codul embed a fost copiat

Marți se aduna câțiva nori de ploaie pe la munte, în extremitatea nordică și pe partea sudică. În rest se anunță o zi însorită, cu temperaturi apropiate de normalul perioadei.  

Vor fi între 15 și 23 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării.

Vremea în țară

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul, pe unde găsim atmosferă schimbătoare. Poate apar și 2-3 stropi de ploaie, iar temperaturile ating 21 de grade în Bărăgan.

Și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, vor fi unele înnorări, dar condițiile de ploaie sunt foarte reduse. Nici vântul nu prea se simte și maximele se opresc la valori similare cu cele de luni.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina avem condiții de brumă în primele ore, dar apoi soarele încălzește atmosfera și temperaturile ajung la valori potrivite momentului. Doar în zona montană se adună câțiva nori și s-ar putea să picure trecător.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș urmează o zi cam mohorâtă, cu înnorări persistente în unele zone. O să plouă trecător pe suprafețe restrânse și nu vor fi mai mult de 19 grade.

În schimb, în vestul țării găsim vreme frumoasă, cu temperaturi de peste 20 de grade. La munte apar câțiva nori de ploaie, iar acum, dimineața, sunt ceva condiții de ceață în zonele joase.

În Transilvania este cam frig la începutul zilei, mai ales în depresiuni, pe unde găsim și puțină ceață. În regiunile montane se înnorează și o să picure trecător, dar în restul provinciei amiaza aduce soare și vreme bună. Temperaturile ating 20 de grade la Sfântu Gheorghe și pe la Alba Iulia.

În Oltenia avem soare cu nori, iar către seară și la noapte o să plouă trecător. Până atunci ploile apar îndeosebi în zonele mai înalte și maximele ajung la 21 de grade, o valoare apropiată de normalul perioadei.

Cam la fel va fi vremea și în sudul țării: 2-3 stropi de ploaie în zona montană și scurte momente însorite în rest. O să fie cel mai cald din țară, iar în Lunca Dunării se vor înregistra 23 de grade.

Vremea în București

În București norii se înmulțesc, iar la apropierea serii cresc șansele de ploaie. Până atunci soarele se arată trecător și, la amiază, vor fi cel mult 22 de grade. Temperaturile cresc ușor pe timpul nopții, iar minimele ating 9 grade la periferie și 11 grade în centrul orașului.

Miercuri rămânem cu atmosferă schimbătoare. Mai sunt ceva condiții de ploaie, vântul va fi activ, iar în noaptea de miercuri spre joi e posibil să apară ceață.

Și joi dimineața s-ar putea să fie puțină ceață, apoi se anunță o zi destul de frumoasă și o amiază plăcuta, cu 21 de grade în termometre. În noaptea următoare se adună norii și s-ar putea să plouă slab.

Vineri, la începutul zilei revin condiții de ceață, apoi va fi cam înnorat și o să vină și 2-3 stropi de ploaie. Temperatura scade puțin și nu vor fi mai mult de 19 grade.

Vremea la munte 

La munte apar câteva ploi locale, îndeosebi în masivele sudice și vestice. Pe parcusul zilei prindem și scurte momente însorite, iar temperaturile se opresc la valori normale pentru această perioadă.

Miercuri se răcorește puțin în toată zona montană. Nu prea mai zărim soarele și o să plouă în majoritatea masivelor.

Nici joi nu scăpam de nori, dar vor fi și scurte perioade cu soare. O să mai plouă în special în Carpații Meridionali și Orientali, dar în rest se mai îndreaptă vremea.

Vineri ploile apar local, îndeosebi în masivele sudice. Cerul rămâne acoperit, iar temperaturile se mențin la valori apropiate de normalul perioadei.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.  

Cod roşu de vijelie în mai multe județe. Zonele afectate de vremea extremă
Cod roşu de vijelie în mai multe județe. Zonele afectate de vremea extremă

Meteorologii au emis, pentru marţi după-amiaza, o avertizare Cod roşu de ploi torenţiale, grindină şi vijelie puternică, pentru localităţi din judeţele Bacău, Galaţi, Vaslui şi Vrancea. În zonele vizate, în ultima oră s-au acumulat 30-40 l/mp.

 

Cod roşu și portocaliu de furtună, marți, în mai multe județe. Zonele afectate de vremea extremă
Cod roşu și portocaliu de furtună, marți, în mai multe județe. Zonele afectate de vremea extremă

Localităţi din judeţul Caraş-Severin se vor afla sub o avertizare nowcasting Cod roşu de furtună, în ora următoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă