Un nou episod de ger, de la sfârşitul acestei săptămâni. Câte grade Celsius vor fi în Capitală

ger
Pixabay

Un nou episod de vreme geroasă şi ninsoare va afecta România la sfârşitul acestei săptămâni, după ce în zilele de joi şi vineri vor fi temperaturi relativ ridicate.

Meteorologii anunţă, de la finalul acestei săptămâni, un nou episod de vreme cu temperaturi scăzute.

În Capitală se va ajunge chiar la minus 8 grade Celsius, iar vântul, chiar şi moderat, va accentua senzaţia de frig, anunţă meteorologii.

„În Capitală ne aşteptăm ca în noaptea de vineri spre sâmbătă să consemnăm, la începutul nopţii, precipitaţii sub formă de ploaie, după care, spre sfârşitul intervalului, lapoviţe şi ninsori, iar duminică, predominant ninsori. Duminică, în Capitală, doar o maximă de unu-două grade, iar minimele vor fi foarte coborâte chiar şi la începutul săptămânii viitoare, când se menţine masa de aer rece care va aduce din nou scăderi la valori sub pragul de ger nu numai în depresiuni, dar şi în zonele mai joase de relief, spre minus 7, minus 8 grade Celsius”, a afirmat directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, miercuri seară, la un post TV.

Ea a adăugat că, şi în condiţiile unui vânt moderat, senzaţia de frig va fi una accentuată.

Citește și
avalansa
Vremea rea va cuprinde aproape toată țara. Zonele în care va ninge, iar vântul va atinge 80 de kilometri pe oră
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

„Deja duminică precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ninsoare, dar după aceea, în condiţiile unui cer senin, scăderea regimului de temperatură, atât pe parcursul zilei, dar mai ales al nopţilor, cu siguranţă va însemna minime foarte coborâte. În Bucureşti, posibil să ne apropiem de minus 8, minus 6 grade Celsius, în zona preorăşenească posibil chiar mai coborâte, dar în condiţiile în care vom avea chiar şi intensificări moderate ale vântului, senzaţia de frig va fi mult accentuată”, a precizat directorul ANM.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Prognoza meteo azi, 16 ianuarie. Temperaturile scad, dar vremea rămâne caldă în sud. Zonele unde va ninge
Prognoza meteo azi, 16 ianuarie. Temperaturile scad, dar vremea rămâne caldă în sud. Zonele unde va ninge

Marți, temperaturile scad, dar vremea rămâne caldă în sud. O să ningă puțin în nord-vest, în centru, la deal și la munte, iar în est sunt condiții de lapoviță și de polei.

Vremea rea va cuprinde aproape toată țara. Zonele în care va ninge, iar vântul va atinge 80 de kilometri pe oră
Vremea rea va cuprinde aproape toată țara. Zonele în care va ninge, iar vântul va atinge 80 de kilometri pe oră

Pregătiți-vă pentru un nou episod de iarnă - vremea rea vine din vest și va cuprinde, de luni seara, aproape toată țara. La munte va ninge și va bate vântul, iar riscul de avalanșă a crescut.

Vremea azi, 15 ianuarie. Zonele din țară vizate de un nou val de ninsori
Vremea azi, 15 ianuarie. Zonele din țară vizate de un nou val de ninsori

Ziua de luni aduce vreme mai caldă decât ar fi normal. Se anunță precipitații în vest, în sud-vest și în centru și atmosferă mai plăcută în celelalte regiuni.  

Turiștii s-au înghesuit să schieze în Poiană, apoi au năvălit în restaurante. Preparatul vândut imediat la 100 de lei porția
Turiștii s-au înghesuit să schieze în Poiană, apoi au năvălit în restaurante. Preparatul vândut imediat la 100 de lei porția

Este un an bun pentru hotelieri şi alţi antreprenori din zonele montane. Vremea bună și zăpada din această iarnă au dus la o creştere semnificativă a numărului de turişti față de anul trecut, când sezonul de schi a fost deschis abia pe 28 ianuarie.

Prognoza meteo azi, 14 ianuarie. Vremea se încălzește în special în ținuturile sudice. Zonele în care va ninge
Prognoza meteo azi, 14 ianuarie. Vremea se încălzește în special în ținuturile sudice. Zonele în care va ninge

Vremea se mai încălzește duminică, în special în ținuturile sudice. Maximele pornesc de la minus 4 grade în depresiuni și pot atinge 11 grade în sudul Olteniei.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă