Temperaturile scad rapid în următoarele zile, din cauza unui val polar. Cât de frig va fi

×
Codul embed a fost copiat

Astăzi, ceaţa persistă câteva ore în zonele joase din sudul, estul şi centrul ţării. După prânz se înseninează peste tot şi se face mult mai cald decât ar fi normal. Maximele pleacă de la 16 grade în depresiuni şi ajung pe la 26 de grade prin vest şi sud-

 

Vremea în fiecare regiune a ţării

 

Vedem cum va arăta vremea în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi Bărăganul. Pe aici, dimineaţa aduce atmosfera inchsa; frig şi ceaţa densă în zona Baraganulu. Mai târziu iese soarele şi temperaturile urcă spre 20 de grade.

La fel va fi şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei: ceaţă, umezeala multă şi condiţii de burniţa în prima parte a zilei; soare şi vreme bună mai târziu. Maximele ajung pe la 19...20 de grade- valori mai ridicate decât în mod obişnuit.

Citește și
ninsoare
Regiunea din România unde a nins pentru prima dată în acest sezon. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ceata este prezenta acum şi în jumătatea nordică a Moldovei, iar zonele joase se află sub cod galben, până la ora 10. Mare atenţie, dacă porniţi la drum. Apoi prindem vreme frumoasă şi se încălzeşte: la amiază se ating 20...21 de grade.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş avem o dimineaţă cam mohorâtă, cu negura pe la câmpie. Până la 10:30, sunt avertizate cu cod galben mai multe localităţi din judeţele Cluj, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud. După aceea revine timpul frumos şi temperaturile depăşesc limitele normale.

Vestul ţării are parte de încă o zi de toamnă blândă, cu cer senin, vânt domol şi temperaturi foarte ridicate pentru acest moment al anului. Pe aici se pot atinge şi 25...26 de grade.

Vreme frumoasă găsim şi în centrul României, dar după ce se risipeşte ceaţă. Deocamdată aceasta afectează mai multe localităţi din Covasna, Harghita şi Braşov, unde până la ora 11, este în vigoare un cod galben de vizibilitate redusă.

Ceata crează probleme şi în zona Olteniei; au fost avertizări până la ora 9, dar acestea pot fi prelungite. Amiază va fi caldă şi însorită, cu maxime ce ajung la 25, poate 26 de grade.

Şi în ţinuturile sudice avem o dimineaţă cam neplăcută, tot din cauza ceţii, care acoperă suprafeţe destul mari. Mai târziu, se înseninează şi temperaturile depăşesc 20 de grade.

Este ceaţă acum şi în zona Capitalei; poate să mai dureze câteva ore, iar după prânz iese soarele şi o avem atmosfera agreabilă şi o maximă în jur de 21 de grade.

La munte mai prindem o zi frumoasă, cu cer senin şi căldura neobişnuită pentru final de octombrie. Doar vântul devine mai insistent pe creste, iar dimineaţa mai sunt ceva condiţii de ceaţă pe vai şi în depresiuni.

Ziua de astăzi începe cu ceata şi atmosfera apăsătoare pe la câmpie, însă după prânz revine timpul frumos şi se face mult mai cald decât ar fi normal.


Vremea în următoarele 3 zile

 

Vreme caldă avem şi mâine, deşi prin vestul şi nordul ţării se mai răcoreşte un pic. În ţinuturile nordice se adună norii, iar pe seară vin câţiva stropi de ploaie. În rest: soare, puţină ceata dimineaţa şi o amiază foarte caldă, cu până la 27 de grade în Oltenia.

Marţi se răceşte peste tot. Temperaturile ajung la normal în vest, nord şi centru, dar vor fi uşor mai ridicate în sud şi sud-est. Ploile cuprind jumătatea nordică a ţării. Seara şi noaptea o să picure şi prin sud, iar în zonele montane înalte apar ninsorile şi lapoviţă.

Miercuri, o să plouă în sud, centru şi est, pe unde continua să se răcească. Pe crestele Carpaţilor se anunţă lapoviţa şi ninsoare, iar prin vest şi nord zărim puţin soarele. Vântul se înteţeşte aproape peste tot şi maximele se opresc pe la 13 grade.

În Bucureşti, ceaţa se risipeşte curând; soarele incazeste treptat atmosfera şi maximă ajunge pe la 21 de grade.

Mâine o să avem o zi frumoasă, cu cer mai mult senin, însă dimineaţă mai apar ceva condiţii de ceaţă. Se face mai cald decât astăzi: pe la amiază se pot atinge 24 de grade.

Marţi: tot vreme caldă pentru final de octombrie, deşi temperaturile scad uşor. Ziua va fi destul de plăcută, cu soare şi câţiva nori, însă în noaptea de marţi spre miercuri cresc şansele de ploaie şi vântul devine activ.

Miercuri, vremea se schimbă radical: se răceşte; o să plouă din când în când şi vântul va spori senzaţia de frig.

La munte mai prindem o zi frumoasă, cu cer senin şi căldura neobişnuită pentru final de octombrie. Vântul devine mai insistent pe creste; iar dimineaţa aduce puţină ceaţă pe vai şi în depresiuni.
Vremea se menţine caldă şi mâine, deşi temperaturile încep să scadă în masivele nordice. Şi tot pe aici se înnorează treptat, iar seara apar ploi slabe, trecătoare. În rest rămânem cu timpul frumos.

Marţi se răceşte; ploile cuprind aproape toată zona montană şi vor fi mai consistente în masivele din nordul ţării. Şi vântul prinde putere, iar la peste 1800 de metri altitudine apar ninsorile şi lapoviţă.

Miercuri se face şi mai frig; o să plouă în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, iar pe creste vor mai fi ninsori şi lapoviţă.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un val de aer polar lovește Europa. Temperaturi cu 25 de grade mai mici față de actuala perioadă
Un val de aer polar lovește Europa. Temperaturi cu 25 de grade mai mici față de actuala perioadă

Un val de aer rece va afecta Europa Centrală și de Est, începând de săptămâna viitoare.

Regiunea din România unde a nins pentru prima dată în acest sezon. VIDEO
Regiunea din România unde a nins pentru prima dată în acest sezon. VIDEO

Un val de aer polar, primul semn că toamna este aici, a cuprins România. Temperaturile au scăzut brusc, mai ales pe timpul nopţii. În nord-estul țării a nins pentru pima dată în acest sezon.

Un val de aer polar a cuprins România. Regiunea în care s-au înregistrat minus 4 grade
Un val de aer polar a cuprins România. Regiunea în care s-au înregistrat minus 4 grade

Un val de aer polar, primul semn că toamna este aici, a cuprins România. Temperaturile au scăzut brusc, mai ales pe timpul nopţii. Aşa că cei care au avut treabă în zori, au înţeles repede, că s-au îmbrăcat prea subţire.

Un val de aer polar cuprinde România. Temperaturile vor scădea și sub 0 grade
Un val de aer polar cuprinde România. Temperaturile vor scădea și sub 0 grade

O toamnă rece şi neprietenoasă este gata să pună stăpânire peste România. Începând de marți, temperaturile vor scădea și cu 10 grade Celsius, ajungând până la sub 0 grade în unele zone.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.