Lapoviță și ninsori în aproape toată țara. Ce temperaturi vor fi

×
Codul embed a fost copiat

Astăzi vor fi înnorări și precipitații locale în est, în nord-est și pe suprafețe restrânse în sud-estul țării. Va ninge la munte și în Transilvania, va fi lapoviță în Moldova, Muntenia și Dobrogea, iar în celelalte zone vedem și soarele.  

Maximele pleacă de la zero grade în depresiuni și vor ajunge până la 9 grade în Oltenia.

Vedem cum va arăta vremea în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și Bărăganul. Pe aici avem o zi închisă cu lapoviță și condiții de polei. Vântul se intensifică pe litoral iar temperaturile cresc ușor.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, găsim mulți nori și precipitații mixte. Se întețește și vântul, așa că vom resimți temperaturi mai scăzute decât cele din termometre.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, cerul rămâne acoperit de nori, va ninge sau o să cadă lapoviță și vântul va avea intensificări. Se încălzește ușor, însă temperaturile se mențin modeste pentru început de Martie.

Citește și
zapada
Vremea astăzi, 28 februarie. De astăzi se răcește foarte tare și o să ningă sau o să cadă lapoviță în multe zone
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În schimb, în nordul Transilvaniei și în Maramureș, găsim vreme bună. Maximele termice în scădere ușoară față de ieri urcă până la 6 grade la Satu Mare.

În ținuturile vestice, atmosfera va fi plăcută, se arată soarele și doar izolat va picura. Vântul va avea unele porniri în sudul Banatului și temperaturile mai scad puțin.

În Transilvania, se anunță vreme închisă. Ninsorile apar mai ales în estul provinciei, iar temperaturile cresc ușor și vor ajunge până la 7 grade la Alba Iulia.

În sud-vestul țării, se arată soarele și se încălzește ușor. După prânz se vor înregistra valori de 8-9 grade Celsius.

În ținuturile sudice, urmează o zi mohorâtă cu mulți nori și precipitații slabe sub forma de lapoviță sau ninsoare. Ieri au fost 3 grade la Giurgiu însă astăzi se încălzește și vor fi 7 grade.

Vreme în București

În București, înnorările persistă iar în prima parte a zilei mai sunt condiții de ninsoare slabă. Se încălzește ușor și după prânz se vor înregistra în jur de 6 grade Celsius.

Joi se mai adună norii, însă șansele de precipitații vor fi reduse. Vântul va fi activ și se încălzește ușor.

Vineri se anunță vreme schimbătoare și temperaturi în creștere ușoară. După prânz se vor înregistra în jur de 8 grade Celsius.

Sâmbătă mai apar câțiva nori trecători, dar în ansamblu avem vreme bună și un vânt domol. Maxima va ajunge tot pe la 8 grade, iar minima la minus 3 grade.

Vremea la munte

La munte, o să ningă pe suprafețe extinse în Carpații Orientali și în Carpații Meridionali. În rest, ninsorile apar local și vântul se intensifică în zona montană înaltă.

Joi avem încă o zi mohorâtă, cu ninsori slabe în Orientali și în Meridionali. Vântul continuă să sufle tare la altitudini mari.

Iar vineri norii se mai risipesc și prindem scurte momente însorite. Pe spații mici o să mai fulguiască trecător, iar vântul mai pierde din intensitate.

Sâmbătă vremea va fi în rece, mai ales dimineața și noaptea. Se anunță vreme bună în ansamblu și doar izolat mai apar ceva înnorări și precipitații slabe, trecătoare. La altitudini mari va fi ceață asociată cu depunere de chiciură.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
ANM: Vreme rece în prima săptămână din martie. Vor fi precipitaţii slabe în anumite intervale
ANM: Vreme rece în prima săptămână din martie. Vor fi precipitaţii slabe în anumite intervale

Vremea se va răci în perioada 28 februarie - 13 martie.

Vremea astăzi, 28 februarie. De astăzi se răcește foarte tare și o să ningă sau o să cadă lapoviță în multe zone
Vremea astăzi, 28 februarie. De astăzi se răcește foarte tare și o să ningă sau o să cadă lapoviță în multe zone

Astăzi avem vreme închisă și se răcește simțitor, iar în multe zone ninge sau cade lapoviță. 

 

ANM: Vremea se va răci în București şi va ninge. Cât de gros va fi stratul de zăpadă
ANM: Vremea se va răci în București şi va ninge. Cât de gros va fi stratul de zăpadă

Vremea va fi închisă şi se va răci în Capitală, iar temporar vor fi precipitaţii, mai ales sub formă de ninsoare.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.