Florinela Georgescu (ANM): De vineri, temperaturile încep să scadă

vremea
Shutterstock

Temperaturile încep să scadă de vineri, iar până la sfârşitul acestei luni vom reveni la un regim termic firesc, ceea ce înseamnă maxime care nu vor mai depăşi 15 grade Celsius, a declarat joi, directoarea executivă al ANM, Florinela Georgescu.

 

”Am înregistrat ieri foarte multe recorduri la nivelul ţării, mai ales în partea de sud a teritoriului. De mâine însă temperaturile încep să scadă. Vom reveni până la sfârşitul acestei luni la un regim termic firesc, ceea ce înseamnă maxime care probabil spre sfârşitul lunii nu vor mai depăşi 15 grade Celsius. Sigur, şi temperaturile minime este de aşteptat să scadă treptat”, a declarat joi, în cadrul conferinţei Focus Energetic, directoarea executivă al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu.

 Mai îngrijorător este semnalul precipitaţiilor, deoarece a plouat destul de puţin în ultimele săptămâni, a spus aceasta.

”Nici pentru următoarele săptămâni din noiembrie nu aşteptăm cantităţi importante (de precipitaţii, n.r.). Per ansamblu, luna noiembrie ar putea fi ar putea fi una deficitară (...) Precipitaţiile, oricum, în timpul iernii, climatologic vorbind, nu sunt foarte abundente”, a spus ea, vorbind de o medie de 30-40 de litri pe metrul pătrat în fiecare din lunile de iarnă.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reprezentantul ANM nu exclude însă varianta unor episoade mai severe, cu ninsori abundente, temperaturi scăzute.

”Pentru luna decembrie deja nu este ieşit din comun să apară temperaturi minime în cursul nopţii de sub minus -10 grade. Iar un ianuarie normal înseamnă cea mai rece lună din an care poate aduce şi evenimente severe, de genul viscolelor. Acestea nu sunt excluse din niciuna din lunile de iarnă”, a mai spus Florinela Georgescu.

Este puţin probabil să avem episoade severe în luna noiembrie, judecând după prognoza următoarelor patru săptămâni.

”Ultimii ani ne-au arătat că nu este exclus ca manifestările de iarnă să se extindă, să mai apară şi în luna martie”, a precizat ea.

Forma precipitaţiilor va fi determinată de regimul temperaturilor.

”Este destul de posibil, ca şi iarna trecută, ca stratul de zăpadă cel mai consistent să îl avem în zona de munte, dar cred că vom putea vorbi de acest strat mai consistent mai degrabă din luna ianuarie încolo”, a mai spus Florinela Georgescu.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius

Vremea rămâne caldă. Temperaturile trec de 30 de grade în sudul și în estul României și ajung pe la 34 de grade în Muntenia.  

Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate
Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate

Prima zi de iunie ne aduce vreme caldă, chiar foarte caldă în sudul și în estul Românei.

Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, pe tot parcursul lunii iunie, anunţă vineri, meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.