Avertisment meteo: Cod galben de ploi și vijelii în aproape toată țara. Cum va fi vremea de Rusalii

×
Codul embed a fost copiat

Vremea se schimbă din nou. Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi și vijelii în aproape toată țara, iar în unele zone e risc de inundații.

 

Codul galben emis de meteorologi a intrat deja de o oră în vigoare și este valabil până în această seară la ora 23:00.

În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Banat, Transilvania, sudul Crișanei, precum și la munte, va ploua torențial cu tunete și fulgere. Vântul va sufla cu putere, iar în unele zone o să cadă și grindina.

Cantitățile de apă vor depăși 20-25 de litri pe metrul pătrat, iar izolat chiar și 40 de litri pe metrul pătrat.

Specialiștii de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor anunță posibile depășiri ale cotelor de atenție pe râuri mai ales în județele Timiș, Caras Severin și Hunedoara.

Citește și
Ploi
Vremea azi, 25 mai. Sunt anunțate ploi, vijelii și grindină. În ce regiuni ale țării este valabil avertismentul de vreme rea
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Săptămâna viitoare însă ne aduce vreme bună, mai ales în preajma vacanței de Rusalii. Sunt anunțate temperaturi chiar mai mari decât normalul perioadei în regiunile nordice și centrale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 26 mai. Ploi torențiale și rafale de vânt în anumite regiuni ale țării
Vremea azi, 26 mai. Ploi torențiale și rafale de vânt în anumite regiuni ale țării

Vineri vremea rămâne instabilă. Din a doua parte a zilei vor fi perioade cu ploi torențiale, la deal, la munte, în vestul, sudul și centrul țării.  

Vremea azi, 25 mai. Sunt anunțate ploi, vijelii și grindină. În ce regiuni ale țării este valabil avertismentul de vreme rea
Vremea azi, 25 mai. Sunt anunțate ploi, vijelii și grindină. În ce regiuni ale țării este valabil avertismentul de vreme rea

Astăzi va fi cald, dar în vest, în sud, în est și în zona montană o să plouă abundent. Vor fi și vijelii și grindină și se vor strânge cantități mari de apă.  

Ciclonul din Marea Mediterană se îndreaptă către România. Zona în care locuitorii au fost avertizați să se adăpostească
Ciclonul din Marea Mediterană se îndreaptă către România. Zona în care locuitorii au fost avertizați să se adăpostească

Un nou ciclon format în Marea Mediterană amenință cu inundații mai multe regiuni din Europa și este de așteptat să producă efecte și în România. În vestul țării este deja în vigoare un cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină.

Alertă ANM de vreme severă imediată. Zonele vizate de un Cod portocaliu de ploi torențiale
Alertă ANM de vreme severă imediată. Zonele vizate de un Cod portocaliu de ploi torențiale

Meteorologii au emis luni după-amiază o nouă avertizare nowcasting Cod portocaliu de averse torențiale care vizează zone din județele Caraș-Severin și Timiș.

Vremea azi, 21 mai. Zonele în care sunt anunțate ploi torențiale, descărcări electrice și căderi de grindină
Vremea azi, 21 mai. Zonele în care sunt anunțate ploi torențiale, descărcări electrice și căderi de grindină

Ziua de duminică ne aduce vreme caldă, însă crește instabilitatea.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.