ANM: Octombrie este cea mai stabilă lună de toamnă. Temperaturile pot urca până la 38 de grade Celsius

toamna calduroasa
Shutterstock

Octombrie este cea mai stabilă lună de toamnă, vremea menţinându-se însorită pe parcursul a mai multor zile, chiar dacă nopţile vor deveni tot mai reci.

În majoritatea zonelor ţării apare fenomenul de brumă, se arată în caracterizarea climatică a lunii, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), citează  Agerpres.

Meteorologii precizează că octombrie este una dintre lunile cu cele mai mici valori ale cantităţii totale lunare de precipitaţii, iar din punct de vedere termic se pot înregistra şi temperaturi "estivale" ce depăşesc 35 - 38 de grade Celsius.

Temperatura maximă absolută a acestei luni în România este de 39 de grade, iar cea minimă de -21,3 grade Celsius.

"Ţara noastră se află mai mult sub influenţa maximului barometric est european, iar dorsala anticiclonului Azoric se retrage treptat spre vestul continentului. Din cauza modificării distribuţiei centrilor barici pe continent, dar şi reducerii duratei de strălucire a soarelui, temperaturile medii lunare din această lună sunt, în general, cu 5 - 7 grade Celsius mai mici decât cele din luna septembrie", precizează specialiştii ANM.

Citește și
munte
Turiștii au profitat de vremea călduroasă și s-au avântat în drumeții și plimbări. „E foarte cald, azi nu ne îmbrăcăm gros”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Din datele înregistrate în perioada 1961-2022 la staţiile meteorologice din reţeaua ANM, temperatura medie multianuală a lunii octombrie are valori cuprinse între 10 şi 12 grade Celsius în zonele de câmpie şi deal din Oltenia, Muntenia, Banat, Crişana, în cea mai mare parte a Dobrogei şi pe areale mai restrânse din Moldova.

Pe Litoral, în Delta Dunării şi local, în sud-vestul Banatului şi în lunca Dunării, mediile depăşesc 12 grade Celsius. Valori între 8 şi 10 grade Celsius sunt caracteristice Transilvaniei, Dealurilor Vestice, Maramureşului, celei mai mari părţi a Moldovei şi Subcarpaţilor. În depresiunile intramontane şi în zona montană joasă (sub 1.500 de metri) sunt caracteristice temperaturi medii cuprinse între 4 şi 8 grade Celsius. În zona montană înaltă (la peste 1.500 de metri) aceste valori coboară până la 2 - 4 grade Celsius, iar la Vf. Omu chiar sub zero grade Celsius.

"Uneori, pe fondul advecţiei unor mase de aer tropical pe teritoriul ţării noastre, se mai pot înregistra temperaturi maxime "estivale" chiar şi în luna octombrie, temperaturi ce depăşesc 35 - 38 grade Celsius", se arată în analiza ANM.

Temperatura maximă absolută a acestei luni în România este de 39 de grade Celsius şi s-a înregistrat în ziua de 3 octombrie 1952, la Armăşeşti (judeţul Ialomiţa). Maxima absolută a lunii octombrie la Bucureşti este de 35,5 grade, înregistrată pe 2 octombrie 1952, la staţiile meteorologice Bucureşti-Filaret şi Bucureşti-Afumaţi. În aceeaşi zi s-a înregistrat şi temperatura maximă absolută a staţiei meteorologice Bucureşti-Băneasa, 35,2 grade Celsius.

"În luna octombrie 1952, temperatura maximă absolută a fost depăşită la 52 de staţii meteorologice, în 2 octombrie, majoritatea valorilor fiind mai mari de 30 de grade Celsius", susţin meteorologii.

De asemenea, temperatura maximă absolută a fost depăşită la un număr mare de staţii şi în anii: 2012 (la 51 staţii meteo, majoritatea fiind înregistrate în ziua de 1 octombrie), 1993 (la 32 de staţii meteo, în perioada 13 - 17 octombrie), 1991 (la 33 de staţii meteo, în ziua de 1 octombrie).

În topul anilor cu cele mai calde luni octombrie, la nivelul României, se regăsesc: 1966, 1984, 2001, 2012, 2018, 2019.

Tot în această lună, advecţiile de aer artic produc adesea răciri bruşte şi intense ale vremii, temperatura minimă coborând chiar şi sub minus 15 grade Celsius. Temperatura minimă absolută din octombrie în România este -21,3 grade Celsius şi a fost înregistrată la Întorsura Buzăului, în data de 27 octombrie 1988.

La Bucureşti, minima absolută este de -10,7 grade Celsius, înregistrată în 31 octombrie 1920, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret. La staţiile meteo Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Băneasa, temperatura minimă absolută este -7,2 grade Celsius (27, 29 octombrie 1988), respectiv -8 grade Celsius (30 octombrie 1997). În anul 1988, în zilele de 27 şi 28 octombrie, la 69 staţii meteorologice s-au înregistrat temperaturi minime mai mici decât minimele absolute ale staţiilor, iar în anul 1997, la 75 de staţii meteorologice, minima lunii octombrie a fost mai mică decât minima absolută, aceste valori înregistrându-se în perioada 27 - 30 octombrie.

În topul anilor cu cele mai reci luni octombrie se află: 1971, 1972, 1979, 1997, 2010, etc.

Potrivit ANM, luna octombrie este una dintre lunile caracterizate de cele mai mici valori ale cantităţii totale lunare de precipitaţii.

Astfel, din datele înregistrate în perioada 1961-2022, la staţiile meteorologice din reţea, cantităţile lunare de precipitaţii, medii multianuale, din această lună, sunt cuprinse între 30 şi 50 mm în cea mai mare parte a ţării, cu diferenţa că în jumătatea estică şi în centrul ţării cantităţile sunt mai mici cu aproximativ 10 mm faţă de celelalte regiuni.

Cantităţi sub 30 mm sunt caracteristice mai ales Deltei Dunării şi unor areale restrânse din Dobrogea şi Transilvania. Între 50 şi 75 mm se înregistrează în Carpaţii Meridionali, Podişul Getic, Subcarpaţii Getici, Carpaţii Occidentali şi nordul Carpaţilor Orientali. Valori ale mediilor lunare multianuale de precipitaţii ce depăşesc 75 mm se regăsesc, în special, la staţiile meteorologice situate la altitudini mai mari de 1.800 de metri.

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din octombrie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 318,1 mm, la Stâna de Vale, în anul 1992.

În Capitală, maxima absolută lunară de precipitaţii este de 143,3 mm, înregistrată la staţia Bucureşti - Filaret, în anul 1972. La staţiile meteorologice Bucureşti - Băneasa şi Bucureşti - Afumaţi, cantităţile lunare maxime absolute de precipitaţii din octombrie s-au înregistrat în anul 1972 şi sunt de 131,8 mm, respectiv 130,4 mm.

Exemple de ani în care au fost înregistrate maxime absolute de precipitaţii la un număr mare de staţii sunt: 1972 (42 staţii meteorologice) şi 2016 (30 staţii meteorologice). Cele mai ploioase luni octombrie s-au înregistrat în anii: 1972, 1974, 2003, 2007, 2016, etc., iar cele mai secetoase în anii: 1965, 1969, 1985, 1995, 2000, etc..

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este 128,2 mm, la Cernavodă, în data de 4 octombrie 1945.

În Capitală, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore este de 76,6 mm, înregistrată în 2 octombrie 2005, la staţia meteorologică Bucureşti - Băneasa. La staţiile meteorologice Bucureşti - Afumaţi şi Bucureşti - Filaret, maximele absolute ale cantităţii de precipitaţii căzută în 24 de ore, în octombrie, s-au înregistrat în data de 1 octombrie 2013, fiind 71,2 mm, respectiv 64,6 mm.

Estimările meteorologice emise pentru intervalul 3 - 31 octombrie 2022 de ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), arată că valorile termice vor fi apropiate de normalul perioadei, iar cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi, în general, deficitare pe întreg teritoriul României.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Vremea azi, 1 octombrie. Zonele în care temperaturile încep să scadă
Vremea azi, 1 octombrie. Zonele în care temperaturile încep să scadă

Duminică avem încă o zi foarte caldă în sudul şi în sud-estul României, dar vremea se mai răcoreşte în celelalte zone. În nord, în centru şi pe partea estică apar câţiva nori de ploaie, iar în est şi în sud-est se intensifică vântul.

Turiștii au profitat de vremea călduroasă și s-au avântat în drumeții și plimbări. „E foarte cald, azi nu ne îmbrăcăm gros”
Turiștii au profitat de vremea călduroasă și s-au avântat în drumeții și plimbări. „E foarte cald, azi nu ne îmbrăcăm gros”

Prima lună de toamnă s-a încheiat, dar la munte e încă foarte cald.

Vremea azi, 30 septembrie. Maximele vor ajunge la 29 de grade în sudul țării
Vremea azi, 30 septembrie. Maximele vor ajunge la 29 de grade în sudul țării

Ultima zi de septembrie ne-aduce vreme neobișnuit de caldă, soare și poate câțiva nori de ploaie în vestul și în nordul țării.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.