ANM: Cod galben de furtuni în întreaga ţară pe parcursul zilei de vineri

Furtuna
Shutterstock

O atenţionare Cod galben de furtuni este valabilă în întreaga ţară pe parcursul zilei de vineri, până sâmbătă dimineaţa, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Astfel, până sâmbătă, la ora 10:00, pe arii relativ extinse vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, în care vor fi frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii.

Cantităţile de apă vor depăşi 25 - 30 l/mp şi pe arii restrânse 40 - 60 l/mp.

În Bucureşti, vremea va continua să rămână instabilă şi, până sâmbătă dimineaţa, sunt prognozate averse însoţite de descărcări electrice, vânt şi, posibil, grindină.

Potrivit ANM, la nivelul Capitalei, se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, posibil, vijelii şi grindină.

Citește și
București
Prognoza meteo pe următoarele 3 zile în Capitală. Averse, descărcări electrice și vânt
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cantităţile de apă ce se vor acumula îndeosebi în intervale scurte de timp, vor depăşi 15 - 20 l/mp, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 28 de grade Celsius, în timp ce minimele vor oscila între 16 şi 18 grade Celsius.

ANM precizează că, până la jumătatea săptămânii viitoare, gradul de instabilitate atmosferică se va menţine accentuat în cea mai mare parte a ţării.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 12 iunie. Se răcorește și se mențin condițiile de vijelii și grindină
Vremea azi, 12 iunie. Se răcorește și se mențin condițiile de vijelii și grindină

Vineri, vremea va fi schimbătoare, mai vin ceva ploi și se mențin condițiile de vijelii și grindină.

Prognoza meteo pe următoarele 3 zile în Capitală. Averse, descărcări electrice și vânt
Prognoza meteo pe următoarele 3 zile în Capitală. Averse, descărcări electrice și vânt

Vremea ca continua să rămână instabilă în Bucureşti, iar până sâmbătă dimineaţa sunt prognozate averse însoţite de descărcări electrice, vânt şi, posibil, grindină, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Vreme la extreme. Temperaturi de 34 de grade, dar și ploi și vijelii
Vreme la extreme. Temperaturi de 34 de grade, dar și ploi și vijelii

Miercuri, instabilitatea cuprinde o mare parte a ţării şi vin averse zdravene, cu intensificări ale vântului, poate şi grindină.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.