Zborurile către destinații exotice, tot mai căutate de români. Care sunt cele mai populare destinații

×
Codul embed a fost copiat

După un an de restricţii dure, în care turismul s-a prăbuşit, singurele oferte care merg din ce în ce mai bine sunt zborurile directe spre destinaţii exotice.

Oamenii vor să se odihnească în zone izolate, care le dau senzaţia de siguranţă în fața bolii. Aşa că agenţiile de turism s-au adaptat.

Luna aceasta vor fi lansate zboruri directe către Kenya, iar pentru vacanţă de Paşte au fost puse în vânzare, în premieră, bilete în Insulele Capului Verde. Asta după ce în ianuarie şi februarie ai noştri au plecat cu miile în Maldive, Zanzibar şi Republica Dominicana.

Plaje întinse pe kilometri întregi de coastă. Aşa arată paradisul exotic din insulele Capului Verde din Oceanul Atlantic. Aici vor putea ajunge romanii de Paşte, după un zbor direct din Bucureşti care va dură aproape 9 ore.

Cristian Zaha, reprezentant agenţie de turism: "Găsesc pe de-o parte vreme bună, este destinaţia cu 350 de zile de soare pe an. Găsesc un peisaj foarte variat pe cele 10 insule, fiecare diferită în felul ei. Am căutat o destinaţie care să fie safe atât în context general dar şi cel specific de covid."

Citește și
Noi oferte din partea agențiilor de turism. Cât costă un sejul în Kenya și când încep zborurile
Noi oferte ale agențiilor de turism. Zboruri directe în Kenya
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cele 10 insule vulcanice ale arhipelagului, unde locuiesc puţin peste o jumătate de milion de oameni, au atât plaje cu nisip auriu şi valuri perfecte pentru sporturile nautice, dar şi nisip fin şi alb şi ape turcoaz pentru relaxare. Operatorii de turism de la noi spun că interesul pentru această destinaţie este mare şi au în plan să mai adauge un zbor.

Pentru o altă destinaţie turistică mai puţin căutată până acum, Kenya, cursele charter vor fi lansate peste câteva zile.

Sorin Stoica, reprezentant agenţie de turism: "Ce-o face pe Kenya o destinaţie potrivită pentru chartere? În primul rând este zona de safety versus COVID. Kenya a tratat, poate dintre ţările africane, cel mai serios problema covidului, cu restricţii de călătorie, cu graniţe închise. Kenya are un sistem medical foarte bine pus la punct."

În plus, măsurile de siguranţă sanitară sunt stricte în zonele turistice ale ţării. Turiştii se pot bucură de plajele de pe malul Oceanului Indian, dar şi de excursii în mijlocul naturii africane. Tarifele pentru un pachet de vacanţă în Kenya său Capul Verde pornesc de la 1.000 de euro de persoană şi includ zborul şi 7 nopţi de cazare cu mic dejun.

Cu aceste destinaţii exotice care se afla la doar un zbor distanţă de România, mulţi operatori de turism de la noi au reuşit să-şi salveze afacerile lovite crunt de pandemie.

Practic, Spania, Turcia şi Grecia, destinaţii preferate în mod tradiţional de români, dar închise din cauza crizei sanitare, au fost înlocuite acum cu Maldive, Zanzibar şi Dominicană. Aşa se explică şi cum România este pe locul cinci în lume la numărul de turişti ajunşi în Maldive în primele două luni ale acestui an.

Peste 6.800 de români au vizitat arhipelagul din Oceanul Indian în lunile ianuarie şi februarie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
În goană după turiști, multe state anunță că-i primesc fără restricții pe cei care s-au vaccinat
În goană după turiști, multe state anunță că-i primesc fără restricții pe cei care s-au vaccinat

În goana după turiști, multe state anunță că-i primesc fără restricții pe cei care s-au vaccinat. Pentru unele țări baltice este suficientă prima doză, iar câteva state nordice îi acceptă imediat pe cei cu rapelul făcut, fără cele 10 zile de siguranță.

Noi oferte ale agențiilor de turism. Zboruri directe în Kenya
Noi oferte ale agențiilor de turism. Zboruri directe în Kenya

Din cauza restricțiilor impuse de majoritatea țărilor preferate până acum de români pentru vacanțe, agențiile de turism vin cu noi oferte.

Oficialii UE dezbat avantajele de călătorie pentru cei vaccinați. Românii caută vacanțe în țări exotice
Oficialii UE dezbat avantajele de călătorie pentru cei vaccinați. Românii caută vacanțe în țări exotice

Oficialii Uniunii Europene spun că nu putem călători fără griji, chiar dacă ne vaccinăm. La o discuție despre așa zisul pașaport de vaccinare, liderii UE au declarat că este prea devreme ca cei imunizați să aibă avantaje de călătorie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.