Vom plăti mai mult pentru un souvlaki în Grecia. Cum a afectat inflația prețurile produselor populare pentru turiști

Mykonos, Grecia
Shutterstock

În timp ce restaurantele din Grecia se pregătesc pentru sezonul de vară, urmăresc cu atenţie impactul posibil dăunător al inflaţiei, scos în evidenţă pe deplin de preţul souvlaki care a crescut în medie cu 30%, scrie Reuters, conform News.ro.

Gustarea clasică de carne la grătar învelită în lipie, cu salată şi iaurt cu usturoi, costă acum 3,30 euro (3,55 dolari), în medie, în zona Atenei, cu 30% mai mult decât vara trecută.

În condiţiile în care costul principalelor ingrediente ale souvlaki - carne, legume şi ulei de floarea-soarelui - este în creştere puternică, împreună cu preţurile energiei, din cauza impactului războiului şi al pandemiei de Covid-19 asupra lanţurilor de aprovizionare, acest lucru evidenţiază unele dintre principalele presiuni cu care se confruntă economia mondială.

”Războiul din Ucraina ne-a afectat foarte mult. Clienţii greci au scăzut substanţial”, a spus Thanasis Golas, în vârstă de 79 de ani, proprietarul unuia dintre cele mai vechi magazine de kebab din districtul Monastiraki, aflat la umbra Acropolei, în timp ce tăia bucăţi de carne de porc pentru clientela sa în principal străină.

Văzut de multă vreme ca un produs ieftin, accesibil aproape oricui, souvlaki a devenit din ce în ce mai mult genul de articol pentru care cei cu bugete reduse se gândesc de două ori înainte de a-l cumpăra.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

”În trecut îmi cumpăram două-trei souvlaki, azi am cumpărat doar unul, pentru că este foarte scump, iar salariile sunt mici acum”, spune Morina Ntotsi, o femeie de serviciu în vârstă de 58 de ani, care câştigă 720 de euro pe lună.

Sindicatul Grill and Restaurant din Atena spune că preţul cărnii de porc a crescut cu 30% în ultimele 12 luni, uleiul de floarea soarelui importat în general din Ucraina s-a scumpit cu 125% şi facturile la electricitate s-au mărit cu peste 100%.

”Sper că războiul se va sfârşi curând”, a spus Spyros Bairachtaris, a cărui familie deţine un restaurant lângă Acropole de mai bine de 140 de ani şi care, după dublarea facturii la energie electrică, se chinuie să ţină preţul souvlaki-ului la sub 3 euro pe porţie.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Locul din Europa în care o locuință costă trei euro. Cum arată casele scoase la vânzare de Primărie | FOTO
Locul din Europa în care o locuință costă trei euro. Cum arată casele scoase la vânzare de Primărie | FOTO

În ultimii ani autoritățile italiene au făcut tot posibilul să repopuleze unele orașe aflate în declin demografic.  

Stațiunile montane se reinventează, din cauza iernilor calde și lipsite de zăpadă. Spre ce s-au orientat antreprenorii
Stațiunile montane se reinventează, din cauza iernilor calde și lipsite de zăpadă. Spre ce s-au orientat antreprenorii

Stațiunile montane se transformă, în încercarea de a rămâne atractive.

Apa mării s-a încălzit cu 5 grade față de săptămână trecută. Plajele sunt deja pline de turiști: ”E un start de nota 10”
Apa mării s-a încălzit cu 5 grade față de săptămână trecută. Plajele sunt deja pline de turiști: ”E un start de nota 10”

La malul mării, valul de căldură a fost mai ușor de suportat cu ajutorul brizei. 30.000 de turiști se bucură de apă și soare în acest weekend cu temperaturi de iulie.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă