Un profesor american avertizează: O ”super furtună solară” ar putea ”desființa internetul” timp de câteva săptămâni sau luni

O furtună geomagnetică solară va lovi planeta Pământ
Shutterstock

Energia desprinsă din furtunile solare ar putea crea într-o zi ceea ce un cercetător a descris ca fiind o "apocalipsă a internetului".

"Internetul a ajuns la maturitate într-o perioadă în care soarele a fost relativ liniștit, iar acum intră într-o perioadă mai activă", a declarat profesorul Peter Becker de la Universitatea George Mason din SUA, potrivit Fox News.

"Este pentru prima dată în istoria omenirii când există o intersecție a creșterii activității solare cu dependența noastră de internet și cu dependența noastră economică globală de internet." - spune acesta.

Becker este cercetătorul principal al unui proiect educațional, pentru a crea un sistem de avertizare timpurie.

Ce poate face o super furtună solară pe Pământ?

"Au fost o mulțime de erupții (solare)", spune Becker. "Erupțiile sunt atunci când soarele se luminează, iar noi vedem radiațiile, iar acesta este un fel de flash. Iar, apoi, ghiuleaua solară devine o ejecție de masă coronală. Așadar, putem vedea flash-ul, erupția, dar după aceea ejecția de masă coronală poate pleca într-o direcție aleatorie în spațiu, deși putem estima când se va îndrepta efectiv spre Pământ. Și asta ne oferă aproximativ 18 ore de avertizare, poate 24 de ore de avertizare, înainte ca aceste particule să ajungă efectiv pe Pământ și să înceapă să se joace cu câmpul magnetic al Pământului."

Citește și
superluna, luna albastra
Inginerii au găsit o metodă ingenioasă de a construi drumuri pe Lună
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bucăți mari de plasmă, sau materie supraîncălzită, zboară prin spațiu în cadrul unui astfel de proces solar.

Un procent atinge Pământul, ceea ce denaturează câmpul magnetic al planetei noastre.  

"Așa că toată lumea se gândește: "Ah, computerul meu este împământat, deci sunt în regulă", dar într-un astfel de eveniment, dacă conduci curenți inductivi la suprafața Pământului, poate funcționa aproape invers și poți ajunge să prăjești lucruri pe care le credeai relativ sigure"." - spune cercetătorul american.

Rețeaua electrică, sateliții, cablurile subterane de fibră optică cu înveliș de cupru, sistemele de navigație și GPS, transmițătoarele radio și echipamentele de comunicații sunt toate vulnerabile.

S-a mai întâmplat o dată

S-a mai întâmplat și înainte. Becker amintește de evenimentul Carrington din 1859. Aceasta a fost ultima dată când o erupție solară a afectat Pământul.

"De fapt, a distrus sistemul telegrafic, scântei zburau literalmente de pe liniile telegrafice", a spus Becker.

"Unii operatori s-au electrocutat, pentru că firele au ajuns să transporte înaltă tensiune, ceea ce nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată, dar variațiile câmpului magnetic au devenit atât de puternice încât aproape că au devenit un sistem generator și au condus acești curenți pe firele de telegraf." - a explicat omul de știință.

Iar firele rezistente ale telegrafului erau robuste în comparație cu electronicele fragile de astăzi, mai spune el.

"Deci, dacă raportezi asta la internetul cu electronicele sale foarte delicate, vorbim despre ceva care ar putea într-adevăr să prăjească sistemul pentru o perioadă de câteva săptămâni sau luni, adică timpul necesar pentru a repara toată infrastructura - toate comutatoarele electronice, toate aceste dulapuri cu electronice din toate aceste clădiri de birouri", spune Becker.

"Toate acestea ar putea fi prăjite. Așa că vorbim de ceva destul de important. Și nu este vorba doar de comunicații. Este vorba și de perturbări economice, evident".

O perturbare economică în valoare de 10-20 de miliarde de dolari pe zi numai pentru economia americană, a estimat Becker.

Ciclul solar atinge apogeul, astfel că furtunile solare sunt tot mai multe

În urmă cu aproximativ 14.000 de ani, o erupție solară, posibil de sute de ori mai puternică decât erupția Carrington, a avut impact asupra Pământului.

NOAA a prognozat că actualul ciclu solar se va intensifica și va atinge punctul maxim în 2024.

Becker a declarat că prezicerea furtunilor solare este ca și cum am prezice cutremurele - pur și simplu nu avem control asupra situației. El a spus că șansele sunt de aproximativ 10% ca în următorul deceniu "să se întâmple ceva foarte mare care ar putea distruge internetul".

Cum putem proteja electronicele?

Așa că el și echipa sa urmăresc soarele și erupțiile. Potrivit acestuia, erupțiile ajung pe Pământ în 8 minute.

Acest lucru dă startul pentru o posibilă perturbare a câmpului magnetic de la 18 până la 24 de ore.

"Dacă avem un avertisment, fiecare minut contează, pentru că poți pune sateliții în modul de siguranță. Poți scoate transformatoarele din rețeaua electrică, astfel încât să nu se prăjească", a spus Becker.

"Deci sunt lucruri pe care le poți face pentru a atenua problema. Și apoi, pe termen mai lung, este vorba despre întărirea internetului. Și asta este, desigur, o provocare economică, deoarece este un fel de poliță de asigurare. S-ar putea să nu ai niciodată nevoie de ea, iar întărirea reală a sistemului ar costa trilioane de dolari."

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Aurora boreală a fost generată de erupţii solare puternice. A mai putut fi observată în luna aprilie
Aurora boreală a fost generată de erupţii solare puternice. A mai putut fi observată în luna aprilie

Aurora boreală, care a putut fi văzută, duminică seara, în mai multe locuri din ţară, se datorează activităţii solare intense din ultimele două-trei zile.

Inginerii au găsit o metodă ingenioasă de a construi drumuri pe Lună
Inginerii au găsit o metodă ingenioasă de a construi drumuri pe Lună

Inginerii au găsit o modalitate de a construi drumuri pe Lună doar cu lumină solară și cu praf lunar, scrie Spot Media. 

Misiune inedită NASA. O capsulă cu o mostră din „cel mai periculos” asteroid din sistemul nostru solar a aterizat în Utah
Misiune inedită NASA. O capsulă cu o mostră din „cel mai periculos” asteroid din sistemul nostru solar a aterizat în Utah

O capsulă NASA care transporta o mostră din asteroidul Bennu a aterizat în deșertul din statul american Utah.

 

Cum arată primul obiect „extraterestru” găsit vreodată pe Pământ. „Este din afara sistemului solar”
Cum arată primul obiect „extraterestru” găsit vreodată pe Pământ. „Este din afara sistemului solar”

Rămășițele unui presupus meteorit au făcut ca profesorul Avi Loeb, fizician la Harvard, să concluzioneze că piesa care s-a prăbușit în ocean vine din afara sistemului nostru solar.

 

Apă observată pentru prima oară într-un sistem planetar care abia se naşte. Ce au mai descoperit oamenii de știință
Apă observată pentru prima oară într-un sistem planetar care abia se naşte. Ce au mai descoperit oamenii de știință

Oamenii de ştiinţă au identificat pentru prima oară apă într-un sistem planetar care abia se naşte, aflat la 370 de ani lumină de Soare, în jurul stelei Pds 70, care este puţin mai mică decât steaua care guvernează sistemul nostru solar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.