Studiu: Vârsta galaxiilor are un rol important în mișcarea stelelor. Ce au descoperit experții

GALAXIE1
NASA

Galxiile devin din ce în ce mai haotice pe măsură ce îmbătrânesc, vârsta acestora fiind principala responsabilă de modificarea modului în care stelele se deplasează în mediul galactic, conform unui nou studiu, transmite miercuri DPA.

 

Stelele îşi încep viaţa în galaxii rotindu-se într-o manieră ordonată, însă în unele galaxii mişcarea stelelor este mai aleatorie. Până acum oamenii de ştiinţă nu au ştiut ce provoacă acest lucru, mediul înconjurător sau însăşi masa galactică fiind suspecţii de serviciu.

Noul studiu a ajuns însă la concluzia că mediul sau masa galactică nu reprezintă factori importanţi în modul în care se deplasează aceste stele. Studiul arată că tendinţa stelelor de a se deplasa aleator este determinată în special de vechimea galaxiei.

Primul autor al studiului, profesorul Scott Croom, cercetător în cadrul Astro 3D de la Universitatea Sydney, Australia, a precizat că în urma analizelor echipa a ajuns la concluzia că vârsta galaxiei este întotdeauna cel mai important parametru.

„Odată ce ţii cont de vârstă, nu se mai remarcă în mod esenţial nicio tendinţă legată de mediu, chestiune similară şi în cazul masei. Dacă găseşti o galaxie tânără, (stelele) se vor roti, în orice fel de mediu s-ar afla, iar dacă găseşti o galaxie bătrână, vor avea orbite mai aleatoare, fie că se află într-un mediu mai dens sau între-un vid", a explicat el.

Citește și
nasa- webb
A fost descoperită cea mai veche galaxie "moartă" cunoscută. Ce a surprins telescopul Webb | FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În pofida acestei concluzii, experţii sugerează că studiile anterioare, care indicau că mediul sau masa ar fi factorii determinanţi, nu sunt în mod necesar incorecte. Galaxiile tinere sunt adevărate fabrici în care sunt produse în masă stele, în timp ce în galaxiile foarte vechi nu se mai aprind noi stele.

„Ştim că vârsta este influenţată de mediu", susţine Dr Jesse van de Sande, co-autor al studiului „Dacă o galaxie ajunge într-un mediu mai dens, procesul de formare a noilor stele tinde să se oprească. Astfel, galaxiile din mediile mai dense sunt, în mare, mai bătrâne. Ideea analizei noastre este că nu existenţa într-un mediu mai dens le reduce spinul, ci faptul că sunt mai vechi".

Galaxia din care face parte Sistemul Solar, Calea Lactee, încă dispune de un disc subţire în care se formează noi stele, aşa că este considerată încă o galaxie cu rotaţie mare.

Studiul foloseşte date obţinute din observaţii în cadrul programului SAMI Galaxy Survey. Instrumentul SAMI a fost construit în 2012 de către Universitatea din Sydney şi de Observatorul Anglo-Australian (în prezent Astralis). A fost folosit Telescopul Anglo-Australian, din cadrul Observatorului Siding Spring. în apropiere de Coonabarabran, la aproximativ 340 de kilometri, cu care au fost observate 3.000 de galaxii din medii diferite.

Studiul a fost publicat în ultimul număr al Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce au descoperit cercetătorii în interiorul uneia dintre cele mai vechi galaxii. A existat în urmă cu 13 miliarde de ani
Ce au descoperit cercetătorii în interiorul uneia dintre cele mai vechi galaxii. A existat în urmă cu 13 miliarde de ani

O echipă de astronomi a reuşit, datorită imaginilor obţinute de telescopul James Webb, să studieze o galaxie care a existat în urmă cu mai bine de 13 miliarde de ani, la doar 430 de milioane de ani după Big Bang.

A fost descoperită cea mai veche galaxie
A fost descoperită cea mai veche galaxie "moartă" cunoscută. Ce a surprins telescopul Webb | FOTO

Telescopul spaţial James Webb a contribuit, de la momentul la care a devenit operaţional, în 2022, la descoperirea a numeroase surprize despre stadiile incipiente ale universului.

Astronomii au detectat o
Astronomii au detectat o "explozie radio” extrem de puternică dintr-o galaxie foarte îndepărtată. Ce cred oamenii de știință

O explozie de unde radio extrem de puternică a fost detectată de astronomi într-o galaxie îndepărtată, la o distanță de 8 miliarde de ani-lumină de Terra. 

Telescopul James Webb dezvăluie o imagine spectaculoasă a galaxiei Cartwheel
Telescopul James Webb dezvăluie o imagine spectaculoasă a galaxiei Cartwheel

NASA a dat publicităţii, marţi, o rară şi uluitoare imagine a unei galaxii care se află la o distanţă de 500 de milioane de ani lumină, galaxia Cartwheel.

Oamenii de știință ar putea elucida un „vechi mister cosmic”. Încă din 2007 încearcă să găsească răspunsuri
Oamenii de știință ar putea elucida un „vechi mister cosmic”. Încă din 2007 încearcă să găsească răspunsuri

Emisii puternice de unde radio, care provin de la o galaxie pitică îndepărtată şi care au fost detectate cu ajutorul unui uriaş radiotelescop din China, le oferă oamenilor de ştiinţă o nouă perspectivă pentru rezolvarea unui "mister cosmic".

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.