O sondă trimisă de ruşi pe Venus se întoarce pe Pământ. Secretul pe care îl ascunde

venera 9
Getty

O misiune spaţială sovietică trimisă spre planeta Venus acum jumătate de secol se va întoarce pe Pământ anul acesta, dar oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi de ce ar putea urma.

Sonda spaţială „Kosmos 482” a fost lansată în 1972, în cadrul programului spaţial sovietic. Urma să transmită primele imagini de pe planeta Venus, dar din cauza exploziei unui motor al rachetei, nu a mai ajuns nicidoată la destinaţie.

Ulterior, o misiune similară, „Venera-9” , a ajuns pe Venus şi a realizat primnele fotografii şi chiar o scurtă filmare alb-negru. Imaginile au fost analizate de oamenii de ştiinţă, iar în 2012, un savant rus a anunţat, pe baza lor, că pe Venus ar putea exista forme de viaţă bazate pe fotosinteză.

Potrivit Space.com, resturile sondei „Kosmos 482” vor ajunge anul acesta înapoi pe Pământ, o situaţie îngrijorătoare, spun oamenii de ştiinţă. Motivul este acela că învelişul termorezistent al sondei ar fi rămas intact, în schimb paraşuta este nefuncţională, astfel că se va zdrobi de sol - o situaţie extrem de periculoasă dacă se va prăbuşi într-o zonă populată.

Citește și
reziduu, spatiu
Astronomii, uimiți de „o pungă de gunoi” care orbitează în jurul Pământului. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În plus, resturile sondei spaţiale sunt în centrul unui mister. Imaginile susprinse de un astrofotograf olandez arată că sunt înconjurate de o strălucire inexplicabilă. În plus, sonda pare să îşi fi schimbat forma. Autorităţile ruse nu au dorit însă să dea detalii despre situaţia acestei misiuni spaţiale eşuate, care încă din 1972 a fost ţinută secretă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum a ajuns cenușa unei pisici în spațiu:
Cum a ajuns cenușa unei pisici în spațiu: "Mă impresionează această experiență"

Amintirea unei pisici din Oregon va rămâne veșnic vie. Stăpânul ei a decis să-i trimită cenușa în spațiu, cu ajutorul donațiilor primite de la mii de oameni, care i-au urmărit poveștile pe Twitter.

Astronomii, uimiți de „o pungă de gunoi” care orbitează în jurul Pământului. VIDEO
Astronomii, uimiți de „o pungă de gunoi” care orbitează în jurul Pământului. VIDEO

Astronomii sunt uimiți de descoperirea unui obiect misterios care orbitează în jurul Pământului, la o distanță de 595 de kilometri față de suprafața planetei noastre.

Momentul naşterii unei găuri negre, surprins de astronomi.
Momentul naşterii unei găuri negre, surprins de astronomi. "Niciodată nu am văzut asta"

Fenomen astronomic unic, surprins de specialişti.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.