NASA vrea să izbească o navă spațială într-un asteroid. Când va avea loc misiunea DART

asteroid
Shutterstock

NASA plănuiește să izbească o navă spațială într-un asteroid, pentru a testa dacă poate schimba cursul meteoritților care amenință Terra.

NASA se pregătește să lanseze o navă spațială pe care vrea să o zdrobească de un asteroid, în scopul de a apăra Pământul.

Misiunea DART, sau Double Asteroid Redirection Test (Testul de redirecționare a unui asteroid dublu), prima de acest fel, va fi lansată la 23 noiembrie, la bordul unei rachete SpaceX Falcon 9, de la baza Vandenberg Space Force Base din California, anunță NASA, potrivit Business Insider.

Oamenii de știință testează dacă pot folosi coliziunea pentru a modifica orbita lui Dimorphos, un asteroid de 525 de metri lungime, care se află la milioane de kilometri distanță de Pământ și este puțin mai mic decât Monumentul Washington. Dimorphos orbitează în jurul unui asteroid mai mare, numit Didymos, care are o lungime de aproape o jumătate de milă.

Viteza asteroidului, redusă cu 1% după impact

Se așteaptă ca ambii asteroizi să se apropie la aproximativ 6,8 milioane de mile de Pământ în septembrie 2022, iar nava spațială ar trebui să ajungă la Dimorphos - și să se prăbușească în el - cam în același timp.

Citește și
asteroid
Un asteroid de trei ori mai mare decât Statuia Libertăţii va intra pe orbita Pământului
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Impactul navei spațiale care se deplasează cu o viteză de aproximativ 14,783 de mile pe oră ar trebui să reducă viteza lui Dimorphos cu aproximativ 1%. Acest lucru poate părea puțin substanțial, dar este suficient pentru a modifica orbita micului asteroid, pe care oamenii de știință speră să o observe de la telescoapele de aici de pe Pământ.

Scopul final al DART este de a obține informații despre modul în care organizațiile spațiale pot apăra Pământul de asteroizii mortali care se îndreaptă spre noi în viitor.

„Pământul este lovit de asteroizi și bucăți de asteroizi tot timpul. În fiecare an sau cam așa ceva, suntem loviți de lucruri de mărimea unei mese", a declarat Andy Rivkin, co-investigator principal al DART de la Laboratorul de Fizică Aplicată al Universității Johns Hopkins, într-un videoclip din 2018 prezentat pe site-ul proiectului.

Misiunea DART, cu o navă „low-cost”

El a spus că obiecte precum Dimorphos și Didymos lovesc Pământul la fiecare câteva mii de ani și sunt suficient de mari pentru a provoca daune semnificative „la scară regională”.

Misiunea DART, dezvoltată și condusă pentru NASA de către Laboratorul de Fizică Aplicată al Universității Johns Hopkins, folosește o navă spațială „low-cost” care va fi dotată cu două panouri solare, ceea ce o face să aibă o lungime totală de 27,9 picioare, se arată pe site-ul proiectului.

Nava este echipată cu o cameră care o va ajuta să se ghideze spre Dimorphos și cu un cub-satelit fabricat în Italia care se va desprinde de nava spațială înainte de impact și va face fotografii ale coliziunii.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
NASA a început testarea taxiurilor zburătoare. Ce viteză maximă vor atinge vehiculele FOTO
NASA a început testarea taxiurilor zburătoare. Ce viteză maximă vor atinge vehiculele FOTO

NASA a început testarea unor așa-numite „taxiuri zburătoare” care pot atinge viteza de 320 km/h.

Un asteroid de trei ori mai mare decât Statuia Libertăţii va intra pe orbita Pământului
Un asteroid de trei ori mai mare decât Statuia Libertăţii va intra pe orbita Pământului

Un asteroid de trei ori mai mare decât Statuia Libertăţii va intra pe orbita Pământului luna aceasta, scrie Dailystars

NASA Space Apps Challenge, cel mai mare hackathon, în patru oraşe din România. Cum va fi marcată cea de-a zecea ediție
NASA Space Apps Challenge, cel mai mare hackathon, în patru oraşe din România. Cum va fi marcată cea de-a zecea ediție

NASA Space Apps Challenge a dat startul înscrierilor pentru cea de-a zecea ediţie a hackathonului care se va desfăşura, simultan, online, în perioada 2 - 3 octombrie, în patru oraşe din România şi în sute de locuri din întreaga lume.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.