Fenomen astronomic inedit. Trei găuri negre, în curs de coliziune

gaură neagră
iStock

Trei găuri negre supermasive sunt în curs de coliziune la o distanță de aproximativ 1 miliard de ani lumină de Pământ, după ce galaxiile în centrul cărora se aflau s-au ciocnit.

Cele trei găuri negre supermasive se află în sistemul SDSS J084905.51+111447.2, un sistem format din trei galaxii care s-au ciocnit, relatează Agerpres.

Distanţele dintre stele sunt atât atât de mari, încât acestea trec în general unele pe lângă altele fără a-şi influenţa măcar orbitele.

"Noi căutam perechi de găuri negre (pe cale să se ciocnească) şi, în urma procesului de selecţie, am dat peste acest sistem extraordinar", a declarat Ryan Pfeifle de la Universitatea George Mason din Virginia, coordonatorul acestui studiu.

"Aceasta este cea mai puternică dovadă descoperită până acum pentru existenţa unor astfel de sisteme triple de găuri negre supermasive care se hrănesc în mod activ".

Citește și
gaura neagra
A fost descoperită o gaură neagră ''monstruoasă'', care ar avea cea mai rapidă creştere din Univers
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Această descoperire nu a fost uşor de făcut, fiind nevoie de observaţii cu multiple instrumente pentru confirmarea sa, având în vedere distanţa la care se află faţă de Pământ.

Pentru analizarea fenomenului, cercetătorii au examinat datele adunate de o sondă spațială deținută de NASA, care a observat un volum mare de lumină în spectrul infraroşu emanând dinspre acest system, în cadrul unei faze în care cel puţin două dintre găurile negre supermasive se hrănesc.

"Folosind aceste instrumente importante am descoperit o nouă metodă de a identifica găuri negre supermasive triple. Fiecare instrument în parte ne-a oferit câte un indiciu diferit despre ce se întâmplă în acest sistem. Sper să descoperim şi alte astfel de sisteme triple folosind această tehnică", a declarant Pfeifle.

Distanţele dintre cele trei găuri negre supermasive în curs de ciocnire variază între 10.000 de ani lumină şi 30.000 de ani lumină, însă aceste distanţe se vor micşora, găurile negre fiind în curs de coliziune, la fel cum s-a întâmplat şi cu galaxiile din care fac parte.

Astronomii au aflat unele lucruri despre ciocnirile dintre două găuri negre în urma analizei datelor obţinute în cadrul experimentului LIGO (Laser Interferometer Gravitational-Wave Observatory) de detectare a undelor gravitaţionale generate în urma unor astfel de evenimente. O ciocnire între trei găuri negre supermasive este probabil foarte diferită faţă de o ciocnire între doi astfel de monştri cosmici.

Spre exemplu, prezenţa în apropiere a unei a treia găuri negre supermasive ar putea accelera foarte mult ciocnirea şi apoi unirea celor două singularităţi într-una singură.

"Aceasta ar putea fi o soluţie pentru aşa-numita problemă 'a ultimului parsec', în care două găuri negre supermasive se pot apropia până la câţiva ani lumină una de alta, dar vor avea nevoie de un impuls suplimentar pentru a se uni din cauza excesului de energie pe care-l deţin pe orbitele lor", conform oamenilor de ştiinţă implicaţi în misiune.

"Influenţa unei a treia găuri negre, aşa cum se întâmplă în sistemul SDSS J0849+1114, ar putea să fie determinantă pentru coliziune".

Din păcate, nici LIGO şi nici proiectul european similar VIRGO nu au capacitatea de a detecta undele gravitaţionale produse în ciocnirile dintre găuri negre supermasive, ci doar undele produse de găurile negre de masă stelară.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Momentul în care o gaură neagră a înghițit o stea, observat pentru prima dată de cercetători. VIDEO
Momentul în care o gaură neagră a înghițit o stea, observat pentru prima dată de cercetători. VIDEO

Oamenii de știință au observat pentru prima dată explozia puternică cauzată de o gaură neagră supermasivă care a înghițit o stea.

A fost descoperită o gaură neagră ''monstruoasă'', care ar avea cea mai rapidă creştere din Univers
A fost descoperită o gaură neagră ''monstruoasă'', care ar avea cea mai rapidă creştere din Univers

O gaură neagră gigantică ce ar putea fi obiectul cu cel mai rapid ritm de creştere din Univers, fiind capabilă să devorează o masă echivalentă cu cea a Soarelui o dată la două zile, a fost descoperită în spaţiul îndepărtat.

Descoperirea care contrazice teoriile. O gaura neagra cu masa de 12 miliarde de ori mai mare decat a Soarelui
Descoperirea care contrazice teoriile. O gaura neagra cu masa de 12 miliarde de ori mai mare decat a Soarelui

Oamenii de stiinta au descoperit o gaura neagra care este atat de mare incat contrazice teoria cresterii acestor formatiuni misterioase din Univers, informeaza Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă