Descoperirea unui personaj mitologic la Pompeii, pe o frescă. Pe cine reprezintă

×
Codul embed a fost copiat

Arheologii fac descoperiri uimitoare în continuare la Pompeii - anticul oraş roman îngropat de lavă în urmă cu aproape două milenii.

De curând a fost scoasă la iveală o frescă în care apare personajul mitologic care, se spune, s-a îndrăgostit de propria imagine reflectată în apă. Tot acolo, recent a mai fost găsită o pictură murală remarcabilă.

În mitologie, Narcis era un tânăr vânător, de o rară frumuseţe, dar indiferent la atenţiile şi propunerile amoroase care îl vizau. A respins şi o nimfă îndrăgostită nebuneşte de el, care s-a stins de durere, văzând că iubirea ei nu era împărtăşită. Atunci, zeul răzbunării a decis să-l pedepsească.

Şi l-a făcut să se îndrăgostească de propria imagine, reflectată în apă. Şi astfel, Narcis moare de durere fiindcă nu putea ajunge la chipul oglindit.

Massimo Osanna, director ştiinţific: "Suntem în hol, iar aici putem vedea scene mitologice, în special mitul lui Narcis, care îşi vede chipul reflectat în apă. Pare că se stinge, o trăsătură pe care o găsim reprezentată la toate personajele care intră în legătură cu lumea zeilor, sau cu frumuseţea divină."

Citește și
Pompei
Descoperire arheologică uriașă. Cum arată fresca erotică veche de 2.000 de ani
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În aceeaşi reşedinţă a unor bogaţi romani a fost decsoperită, la sfârşitul anului trecut, o altă frescă remarcabilă reprezentând scena în care Jupiter, stăpânul zeilor, ia forma unei lebede pentru a o seduce pe regina Spartei.

Alfonsina Russo, directorul interimar al Parcului Arheologic Pompeii: "Suntem în cubiculum-ul Ledei, ceea ce înseamnă "casa Ledei". Frumusețea acestor încăperi și valoarea extraordinară a frescelor ne-au determinat să schimbăm proiectul. Așa că am excavat complet această încăpere, precum și pe cele din spate, pentru ca, într-o zi, să poată fi admirate de public."

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Descoperire importantă la Pompeii. Ce s-a găsit în grajdul vilei unui general roman
Descoperire importantă la Pompeii. Ce s-a găsit în grajdul vilei unui general roman

Arheologii au descoperit rămășițele pietrificate ale unui cal care încă avea șaua atașată în staulul unei vile vechi din suburbia Pompeii.

Descoperire arheologică uriașă. Cum arată fresca erotică veche de 2.000 de ani
Descoperire arheologică uriașă. Cum arată fresca erotică veche de 2.000 de ani

Arheologii de la Pompeii au descoperit o frescă erotică romană reprezentând o temă din mitologia greacă în care Zeus, preschimbat în lebădă pentru a o seduce pe Leda, fiica regelui Etoliei, Testios, și soția regelui spartan Tindar.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.