Cercetătorii au descoperit ceva îngrijorător în ochii umani. Au ajuns până și în placentă sau creier

femeie, ochi, durere
Shutterstock

Un studiu recent publicat a scos la iveală microplastice inclusiv în ochiul uman.  

Cercetătorii au descoperit peste 8.500 de particule de plastic în probele prelevate de la 49 de persoane cu diferite afecțiuni oculare.

Este vorba despre bucăți de plastic minuscule, cu o dimensiune mai mică de cinci milimetri, adesea prea mici pentru a fi văzute fără un microscop.

Aceste particule sunt foarte răspândite, fiind găsite în diverse medii, inclusiv în interiorul corpului nostru. Cercetări anterioare au arătat că acestea se pot găsi chiar în placentă sau în creier.

Studiul de față ridică întrebări cu privire la modul în care microplasticele ar putea afecta sănătatea ochilor și subliniază importanța înțelegerii riscurilor poluării cu plastic.

Citește și
scoala
Chestionarul antidrog realizat de Prefectura Capitalei: 60,2% dintre elevi sunt de acord cu introducerea testelor antidrog
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cercetările leagă microplasticele de probleme precum inflamația testiculară, sănătatea redusă a spermei și perturbări ale bacteriilor intestinale, dar nu numai, conform Science Direct.

Mai multe detalii, pe Spot Media.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
O creatură marină cu 170 de ochi a fost găsită sub o stâncă din China. Cum arată | FOTO
O creatură marină cu 170 de ochi a fost găsită sub o stâncă din China. Cum arată | FOTO

O echipă de oameni de știință din sudul Chinei a făcut recent o excursie la malul mării, în căutarea unor creaturi marine cu un aspect nefamiliar. Ei au reușit să găsească una, sub forma unei noi specii cu aproximativ 170 de ochi.  

Chestionarul antidrog realizat de Prefectura Capitalei: 60,2% dintre elevi sunt de acord cu introducerea testelor antidrog
Chestionarul antidrog realizat de Prefectura Capitalei: 60,2% dintre elevi sunt de acord cu introducerea testelor antidrog

Introducerea în şcolile Capitalei a cursurilor şi a testelor antidrog este privită cu ochi buni de elevii bucureşteni, conform amplului chestionar iniţiat de către Instituţia Prefectului Municipiul Bucuresti, la care au răspuns peste 20.000 de elevi.

Horoscop 6 aprilie 2024, cu Neti Sandu. Vești bune pe plan financiar și sentimental pentru mai multe zodii
Horoscop 6 aprilie 2024, cu Neti Sandu. Vești bune pe plan financiar și sentimental pentru mai multe zodii

Horoscop 6 aprilie 2024, prezentat de Neti Sandu la Știrile ProTV. O zi cu surprize. Oameni pe care nu i-am mai văzut de multă vreme ne caută, ne cheamă la întâlnire și o să putem avea o zi plină ochi de evenimente.

Americanii se pregătesc de confruntarea cu ”Armagedonul cicadelor”, cea mai mare invazie din ultimii zeci de ani
Americanii se pregătesc de confruntarea cu ”Armagedonul cicadelor”, cea mai mare invazie din ultimii zeci de ani

Miliarde de insecte zgomotoase, respectiv cicadele periodice cu ochi roșii, sunt pe cale să apară la suprafață într-un număr nemaiîntâlnit de zeci de ani și poate chiar de secole.

Pescăriile au fost pline ochi de Buna Vestire. Care a fost cel mai căutat pește
Pescăriile au fost pline ochi de Buna Vestire. Care a fost cel mai căutat pește

De Buna Vestire, sărbătoarea dedicată minunii prin care Îngerul Gabriel îi vestește Fecioarei Maria că-L va naște pe Iisus Hristos este şi prima dezlegare la pește din Postul Mare.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.