Cercetători din toată lumea se înghesuie să lucreze la laserul de la Măgurele. De ce nu pot fi angajați

×
Codul embed a fost copiat

2020 va fi un an important pentru știință. Cercetătorii de la Măgurele vor începe luna viitoare experimentele cu cel mai puternic laser din lume, iar rezultatele ar putea revoluționa medicina și industria.

Dar, deși este unul dintre cele mai importante proiecte pentru România, nu lipsesc problemele. De pildă, angajările specialiștilor sunt întârziate de birocrație, iar pentru echivalarea diplomelor este nevoie de un an. A recunoscut chiar premierul țării, care a vizitat, marți, laserul de la Măgurele.

Din camera laserului, fasciculul ajunge într-o cameră experimentală. Aici, ţintele, metale, de exemplu, sau chiar diamante, sunt bombardate cu fasciculul laser, iar cercetătorii vor studia aceasta interacţie. Sistemul a fost deja testat, laserul a ajuns la cea mai mare putere din lume de peste 10 pw, însă experimentele vor începe de luna viitoare.

Din păcate o parte din experimentele importante deja programate nu vor putea fi făcute.

Nicolae Zamfir, directorul ELI-NP: "Avem o întârziere în furnizarea sistemului de fasicul gama, cum îl numim noi. Am fost forţaţi să reziliem contractul, sigur cu penalităţile de întârziere de rigoare, am organizat o nouă licitaţie. Aş putea spune că undeva la jumătate din programul ştiinţific al centrului ELI, nu va fi pus în aplicare decât în 2023."

Citește și
Imagine de la Centrul de Cercetare ELI-NP
Laserul de la Măgurele a atins cea mai mare putere din lume. Mesajul premierului Dăncilă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Nici echipa de cercetători nu este completă încă. Au fost angajaţi până acum 120, iar numărul lor trebuie să ajungă la 200.

Dan Stutman, șeful experimentelor laser: "Avem cercetători din aprox 9 sau 10 ţări, ceva de ordinul ăsta. Sunt foarte puţini cercetători în domeniul ăsta, este domeniu care abia se naşte. Asta este dificultatea, în toată lumea sunt 100-200 care se pricep în domeniul ăsta, deci e normal să fie foarte greu să găseşti oameni deja calificaţi. Pentru România este o şansă unică într-un mileniu acest proiect."

În plus, birocraţia încurcă proiectul de la Măgurele. Echivalările diplomelor specialiştilor din străinătate încă durează în jur de un an, deşi problema este cunoscută de câţiva ani.

Ludovic Orban, premierul României: "Mi-au povestit chiar o situaţie în care nu pot să aducă cercetători americani pentru că nu au diplomă de bacalaureat, iar în legislaţie e prevăzută obligativitatea existenţei diplomei de bac, care nu exista în sistemul de învăţământ de acolo. O să încercăm să reparăm."

Şi totuşi importanta proiectului a stârnit interesul oamenilor de ştiinţă din toată lumea. Pe lângă cercetătorii de renume care au venit să lucreze la Măgurele, marile universităţi au început să-şi trimită reprezentanţi.

Nicolae Zamfir, directorul ELI: "Universitatea din Osaka şi-a deschis în luna iunie un birou permanent cu un profesor care stă permanent la ELI. Nu este angajatul nostru, este al universităţii, dar e în mijlocul nostru."

Laserul de la Măgurele a fost construit cu peste 300 de milioane de euro, bani europeni. Pentru a funcţiona, centrul are nevoie şi de finanţare de la Guvern, de aproximativ 30 de milioane de euro pe an.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum a ajuns laserul de la Măgurele să fie cel mai puternic din lume și ce înseamnă asta
Cum a ajuns laserul de la Măgurele să fie cel mai puternic din lume și ce înseamnă asta

Laserul de la Măgurele a atins cea mai mare putere din lume și a stabilit astfel, și un record mondial. Cercetătorii au făcut teste, și au ajuns la 10 peta-wați, adică puterea maximă, la care sperau atunci când au început acest proiect.

Laserul de la Măgurele a atins cea mai mare putere din lume. Mesajul premierului Dăncilă
Laserul de la Măgurele a atins cea mai mare putere din lume. Mesajul premierului Dăncilă

Laserul de la Măgurele, proiect cofinanţat din fonduri europene cu 311 milioane de euro, a atins 10 PetaWatts, cea mai mare putere din lume.

Laserul de la Măgurele a ajuns la
Laserul de la Măgurele a ajuns la "cea mai mare putere din lume". Ce probleme au apărut

Record mondial înregistrat de laserul de la Măgurele. 

De la Măgurele, a ajuns în armata SUA și director la GoPro. CEO-ul companiei a venit special la interviu ca să o laude
De la Măgurele, a ajuns în armata SUA și director la GoPro. CEO-ul companiei a venit special la interviu ca să o laude

E 8 dimineaţa la San Mateo, în Sillicon Valley. În câteva imobile vecine cu sediul producătorului de maşini electrice Tesla, deţinut de celebrul Elon Musk, îşi fac apariția angajaţii, rând pe rând.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.