A fost descoperită cea mai strălucitoare planetă din Sistemul Solar. Se află la peste 260 de ani-lumină de Pământ | VIDEO

planeta
YouTube/European Space Agency

Cea mai strălucitoare planetă detectată vreodată în afara sistemului nostru solar a fost observată de astronomi, potrivit unui studiu publicat luni.

Este vorba despre prima exoplanetă a cărei strălucire este comparabilă cu cea a planetei Venus, cel mai strălucitor obiect de pe cerul nostru nocturn, în afară de Lună.

Această exoplanetă ciudată, situată la peste 260 de ani-lumină de Pământ, reflectă 80% din lumina stelei care o găzduieşte, potrivit noilor observaţii efectuate de telescopul spaţial european Cheops (CHaracterising ExOPlanet Satellite). Descoperită în 2020, această planetă de mărimea lui Neptun, numită LTT9779b, orbitează în jurul stelei sale în doar 19 ore, scrie news.ro.

Din cauza acestei apropieri, faţa sa luminată s-a ridicat la 2000 de grade, o temperatură considerată prea mare pentru formarea norilor. Cu toate acestea, puterea de reflectare a lui LTT9779b a indicat prezenţa norilor.

Citește și
marte
Agenţia Spaţială Europeană a transmis primele imagini live de pe Marte. Cât de „roșie” este, de fapt, planeta | VIDEO
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

"A fost cu adevărat o enigmă", potrivit lui Vivien Parmentier, cercetător la Observatoire de la Côte d'Azur şi co-autor al unui studiu publicat în revista Astronomy and Astrophysics.

Cercetătorii au "considerat apoi formarea acestor nori în acelaşi mod în care se produce condensarea într-o baie după un duş fierbinte", explică cercetătorul într-un comunicat de presă.

Asemeni efectului apei foarte fierbinţi din baie, un flux de metal şi silicat (materialul din care este făcută sticla) a suprasaturat atmosfera de pe LTT9779b până când s-au format nori metalici.
Dar planeta avea alte surprize pregătite. Până în prezent, singurele exoplanete cunoscute care se învârt în jurul stelei lor atât de repede (în mai puţin de 24 de ore) sunt fie giganţi gazoşi de 10 ori mai mari decât Pământul, fie planete stâncoase de jumătate din dimensiunea sa.

Însă LTT9779b este de aproximativ cinci ori mai mare decât Pământul şi se află în ceea ce astronomii numesc "deşertul fierbinte al lui Neptun", unde planetele de această mărime "nu ar trebui să existe", rezumă Vivien Parmentier.

Mai mult, astronomii se aşteptau ca o planetă de acest tip "să îşi vadă atmosfera măturată de steaua de care se află atât de aproape", "lăsând în urmă roci goale".

Ei au găsit explicaţia: "norii metalici ai lui LTT9779b acţionează ca o oglindă", reflectând lumina şi împiedicând astfel ca atmosfera să fie spulberată, potrivit lui Maximilian Guenther, şeful proiectului Cheops din cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

Acestea acţionează "un pic ca un scut", precum cele care protejează "navele spaţiale din vechile episoade din Star Trek", a spus el. Arătând cum o planetă de mărimea lui Neptun poate supravieţui într-un astfel de mediu, această cercetare marchează "un pas important", a adăugat cercetătorul.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ultimele previziuni ale „călătorului în timp” din 2671. Revoluția geneticii și noua planetă
Ultimele previziuni ale „călătorului în timp” din 2671. Revoluția geneticii și noua planetă

„Călătorul în timp” care susține că vine din anul 2671 a făcut o nouă previziune care, spune el, se va împlini la sfârșitul anului 2023. Va fi o revoluție a geneticii, pretinde Eno Alaric.

Agenţia Spaţială Europeană a transmis primele imagini live de pe Marte. Cât de „roșie” este, de fapt, planeta | VIDEO
Agenţia Spaţială Europeană a transmis primele imagini live de pe Marte. Cât de „roșie” este, de fapt, planeta | VIDEO

Agenţia Spaţială Europeană a transmis pe YouTube primele imagini live de pe Planeta Roşie, potrivit CNN.

 

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă