VIDEO. Americanul Grant Holloway a doborât recordul mondial la 60 m garduri

Grant Holloway
Twitter

Atletul american Grant Holloway a doborât recordul mondial în proba de 60 m garduri deţinut de britanicul Colin Jackson, cu ocazia cursei reuşite miercuri în reuniunea de sală de la Madrid, relatează AFP, citat de Agerpres. 

Holloway (23 ani), campion mondial la 110 m garduri în 2019, a fost cronometrat cu timpul de 7 sec 29/100, fiind mai rapid cu o sutime de secundă decât a fost Jackson în martie 1994 (7 sec 30/100), cu aproape trei ani înaintea naşterii americanului.

Timpul realizat de Holloway nu este deloc o surpriză, având în vedere că atletul originar din Chesapeake (Virginia) a dominat categoric sezonul de sală.

Holloway a fost înregistrat în serii cu timpul de 7 sec 32/100, a doua performanţă mondială din toate timpurile la acel moment.

''Aş spune că am făcut o cursă perfectă, dar mi-am egalat recordul în serie şi în general alerg mai repede în finală. (...) Obiectivul meu era să mă simt bine şi este exact ceea ce am făcut'', a declarat Holloway, citat de World Athletics.

Citește și
COVID
Metodă inedită de test COVID. Pacienții, puși să cânte pentru a afla dacă sunt infectați
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

''Ştiu că acest record riscă să nu dureze prea mult. (...) Nu mă voi mai gândi la el. Voi privi înainte. Acum vreau să revin la Gainesville (Florida), să discut cu antrenorul Holloway (Mike, nicio legătură de rudenie) şi să îmi fac o friptură bună'', a mai spus atletul american.

Holloway a subliniat că recordul în aer liber (12 sec 80/100, deţinut de compatriotul său Aries Merritt din 2012) este în vizorul său, însă priorităţile sale sunt selecţiile SUA şi apoi medalia de aur la Jocurile Olimpice.

Grant Holloway esre neînvins în 41 de curse pe distanţa de 60 m garduri de la debuturile sale la seniori, în urma cu circa patru ani.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Studiu: Infecția cu coronavirus asigură un grad de imunitate similar vaccinurilor anti-Covid
Studiu: Infecția cu coronavirus asigură un grad de imunitate similar vaccinurilor anti-Covid

Persoanele care se îmbolnăvesc de Covid-19 dezvoltă un grad de imunitate similar celui dobândit prin vaccinare și care poate ține câteva luni, arată nou nou studiu realizat de cercetătorii americani, scrie LA Times.

Metodă inedită de test COVID. Pacienții, puși să cânte pentru a afla dacă sunt infectați
Metodă inedită de test COVID. Pacienții, puși să cânte pentru a afla dacă sunt infectați

Cei mai mulți dintre noi am văzut cum arată și cum se face un test anti-COVID și nu este o procedură prea plăcută. O companie olandeză a găsit însă o alternativă mai prietenoasă, chiar dacă este una gălăgioasă.

Suedia înăspreşte restricţiile legate de coronavirus, pentru a evita un al treilea val de pandemie
Suedia înăspreşte restricţiile legate de coronavirus, pentru a evita un al treilea val de pandemie

Suedia a anunţat că restaurantele şi cafenelele se vor închide începând din 1 martie la ora 20:30, indiferent dacă vând alcool sau nu, ca parte a măsurilor de limitare a răspândirii coronavirusului, transmite Reuters.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.