Turneul de la Wimbledon a fost anulat pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial

Simona Halep
Simona Halep

Turneul de la Wimbledon din acest an a fost anulat, a anunţat, miercuri, All England Club, organizatorul grand slam-ului londonez.

Turneul era prevăzut în perioada 29 iunie -12 iulie, dar a fost anulat în urma situaţiei sanitare din Marea Britanie.

All England Club a anunţat că a134-a ediţie a turneului va avea loc în perioada 28 iunie - 11 iulie 2021, potrivit News.ro.

Turneul de la Wibmledon a fost anulat ultima dată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Simona Halep a câştigat ultima ediţie a turneului de la Wimbledon, la simplu feminin, iar sârbul Novak Djokovici, la simplu masculin.

Citește și
Halep
Simona Halep se implică în lupta pentru combaterea COVID-19. Gestul făcut de aceasta
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Simona Halep, deţinătoarea trofeului, a scris, miercuri, pe reţelele de socializare, că a aflat cu tristeţe vestea anulării turneului de la Wimbledon, dar aşteaptă cu nerăbdare să-şi apere titlul în 2021.

"Am aflat cu tristeţe că turneul de la Wimbledon nu va mai avea loc în acest an. Finala de anul trecut va rămâne una dintre cele mai fericite zile din viaţa mea. Dar trecem prin ceva mai mare ca tenisul şi vestea bună este că Wimbledonul va reveni anul viitor. Şi asta înseamnă că voi avea şi mai mult timp pentru a-mi apăra titlul acolo! Rămâneţi puternici şi încrezători", a scris Halep.

Americanca Serena Williams, câştigătoare de 7 ori la Wimbledon, s-a declarat "zguduită" de anularea turneului londonez, în timp ce elveţianul Roger Federer, de opt ori învingător, a afirmat că este devastat de veste.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Mihaela Buzărnescu face o donaţie Spitalului Gerota
Mihaela Buzărnescu face o donaţie Spitalului Gerota

Jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu anunţă că va face o donaţie Spitalului Gerota din Bucureşti.

Simona Halep se implică în lupta pentru combaterea COVID-19. Gestul făcut de aceasta
Simona Halep se implică în lupta pentru combaterea COVID-19. Gestul făcut de aceasta

Jucătoarea de tenis Simona Halep a anunţat, marţi, că va dona o sumă de bani pentru achiziţionarea echipamentelor şi materialelor necesare combaterii virusului COVID-19 în spitalele din Bucureşti şi Constanţa.

iLikeIT. Aplicația care te ajută îți găsești un partener de tenis
iLikeIT. Aplicația care te ajută îți găsești un partener de tenis

Doi tineri antreprenori români au dezvoltat o aplicație prin care pasionații de sporturi cu racheta își pot găsi un partener de joc cu doar trei clickuri.

Rusoaica Maria Şarapova şi-a anunţat retragerea din tenis la 32 de ani
Rusoaica Maria Şarapova şi-a anunţat retragerea din tenis la 32 de ani

Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova, câştigătoare a cinci turnee de Grand Slam, a anunţat vineri că se retrage din circuitul profesionist la vârsta de 32 ani, relatează Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.