Șoc în Premier League. Clubul depunctat pentru încălcarea regulilor financiare. A ajuns la retrogradare

Nottingham Forest
Getty

Clubul Nottingham Forest a fost penalizat luni cu retragerea a patru puncte în clasamentul campionatului de fotbal al Angliei, pentru încălcarea regulilor financiare ale Premier League, informează presa internaţională.

Nottingham Forest a fost trimis în faţa unei comisii independente în ianuarie 2024, după ce clubul a declarat pierderi în ultimele trei sezoane peste suma autorizată. În urma acestei sancţiuni, Nottingham Forest a coborât pe locul 18, primul retrogradabil, în clasamentul Premier League.

O altă grupare, Everton, a fost sancţionată în noiembrie cu retragerea a 10 puncte pentru încălcarea regulilor financiare ale Premier League. La sfârşitul lui februarie, depunctarea lui Everton a fost redusă în urma unui apel, de la 10 la 6 puncte.

Forest, care ar putea contesta această decizie, a avut o audiere pe 7 şi 8 martie, potrivit Agerpres.

Cluburile din Premier League pot pierde 105 de milioane de lire sterline în trei sezoane - 35 de milioane de lire sterline pe campanie - dar, deoarece Forest a petrecut doi ani din perioada luată în calcul în eşalonul secund, pierderile maxime autorizate erau de numai 61 de milioane de lire sterline.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Regulile ligii prevăd că orice procedură de apel ar trebui "să se încheie cel târziu şi, dacă este posibil, cu ceva timp înainte de 24 mai", cu cinci zile după ultima etapă a acestui sezon.

Forest a fost pus sub acuzare în ianuarie, iar Premier League a declarat într-un comunicat că atât acest club, cât şi Everton "au confirmat că încalcă regulile de profitabilitate şi sustenabilitate ale ligii".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
România a cucerit şapte medalii de aur și trei de argint la Europenele Under-19 de canotaj
România a cucerit şapte medalii de aur și trei de argint la Europenele Under-19 de canotaj

Echipajele României au obţinut şapte medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj pentru juniori (Under19) 2024 de la Kruszwica (Polonia).

Real Madrid a câștigat Liga Campionilor, după o finală de vis cu Borussia Dortmund. A 15-a
Real Madrid a câștigat Liga Campionilor, după o finală de vis cu Borussia Dortmund. A 15-a "urecheată" pentru "Los Blancos"

Real Madrid este noua regină a Europei. Echipa spaniolă a câștigat, sâmbătă, pentru a 15-a oară în istorie, Liga Campionilor.

Tragedie în familia lui Florin Pîrvu. Soția antrenorului de la FC Voluntari a murit la doar 47 de ani
Tragedie în familia lui Florin Pîrvu. Soția antrenorului de la FC Voluntari a murit la doar 47 de ani

Oana Alina Pîrvu, soția antrenorului Florin Pîrvu, a murit la doar 47 de ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.