Simona Halep, despre succesul său din ultimii 7 ani: Este un job, chiar dacă am pasiune şi plăcere

Simona Halep
Shutterstock

Simona Halep a fost întrebată, sâmbătă, de jurnaliști la Melbourne, cum a reuşit să se menţină în Top 10 WTA în ultimii 7 ani, iar jucătoarea română a răspuns că în ultimul timp consideră tenisul ca fiind un job, deşi are pasiune pentru acest sport.

"Am fost foarte concentrată pe job-ul meu, pentru că aşa îi spun, deşi este plin de pasiune şi plăcere pentru acest sport. Nu am făcut nimic rău în legătură cu tenisul, am fost foarte profesionistă şi cred că am muncit foarte mult pentru ce am realizat până acum. Când eram copil, era mai distractiv, era ceva nou în fiecare zi, dar în ultimii 5-7 ani pot spune că este un job, chiar dacă am şi pasiunea care mă menţine vie în acest sport", a declarat Halep, potrivit News.ro.

Românca a mai spus că îi plac toate trofeele, chiar şi cele primite pentru locul 2 la un turneu. "Trofeele le ţin la un loc în casa părinţilor mei, nu le am în casa mea de la Bucureşti, dar le ţin pe toate, chiar şi pe cele pentru locul 2, îmi plac toate", a precizat sportiva din Constanţa.

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, va evolua, în primul tur al Australian Open, cu australianca Lizette Cabrera, locul 140 WTA, beneficiară a unui wild card.

 

Citește și
Simona Halep
Debut cu dreptul pentru Halep, în primul turneu din 2021. Românca a învins-o pe rusoaica Potapova
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Simona Halep, învinsă clar de Alexandrova în sferturi la Gippsland Trophy. Cu câți bani s-a ales
Simona Halep, învinsă clar de Alexandrova în sferturi la Gippsland Trophy. Cu câți bani s-a ales

Simona Halep, numărul doi mondial, a fost învinsă clar de rusoaica Ekaterina Alexandrova, cu 6-2, 6-1, vineri, în sferturile de finală ale turneului Gippsland Trophy (WTA 500) de la Melbourne, dotat cu premii totale de 565.530 dolari.

Debut cu dreptul pentru Halep, în primul turneu din 2021. Românca a învins-o pe rusoaica Potapova
Debut cu dreptul pentru Halep, în primul turneu din 2021. Românca a învins-o pe rusoaica Potapova

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul doi WTA, a câştigat primul său meci oficial din 2021, cu 6-4, 6-4 în faţa rusoaicei Anastasia Potapova, luni, în runda a doua a turneului Gippsland Trophy (WTA 500) de la Melbourne.

VIDEO. Surpriza de care a avut parte Simona Halep în Australia.
VIDEO. Surpriza de care a avut parte Simona Halep în Australia. "Vecinii" au chemat-o să iasă pe balcon

Simona Halep a dialogat de la balconul hotelului cu doi prezentatori australieni de emisiuni radio, care s-au urcat pe acoperişul postului aflat vizavi de locul în care sunt în carantină unii dintre cei mai buni jucători de tenis din lume, la Adelaide.

Ce spune Simona Halep despre vaccinarea anti-COVID. Mărturia sportivei, după ce a contractat virusul
Ce spune Simona Halep despre vaccinarea anti-COVID. Mărturia sportivei, după ce a contractat virusul

Ministerul Sănătăţii a precizat, marţi, pe Facebook, că jucătoarea de tenis Simona Halep vrea să se vaccineze împotriva virusului Sars-Cov-2.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.