Simona Halep, despre moartea lui Kobe Bryant: Este o mare pierdere pentru sport

Halep
Getty

Simona Halep a declarat, luni dimineaţă, că decesul lui Kobe Bryant reprezintă o mare pierdere pentru lumea sportului, subliniind că gândurile sale se îndreaptă spre familia fostului baschetbalist.

"M-a afectat mult vestea, a fost primul lucru văzut de dimineaţă la TV. Am fost foarte tristă. Este o mare pierdere pentru sport. Pentru familie, nu pot să mă gândesc... Este teribil să pierzi un membru, când sunt doi este o tragedie. Gândurile mele se îndreaptă spre familia lui. Îmi pare foarte rău”, a declarat Halep în conferinţa de presă de după meciul cu Elise Mertens, potrivit News.ro.

Fostul baschetbalist Kobe Bryant şi fiica lui de 13 ani, Gianna, au încetat din viaţă, duminică, după ce elicopterul Sikorsky S-76B în care se aflau s-a prăbuşit lângă Calabasas, o localitate aflată la 50 de kilometri nord-vest de Los Angeles.

Potrivit Federal Aviation Administration, aparatul fusese fabricat în 1991 şi era înregistrat pe numele societăţii Island Express Holding Corp.

Kobe Bryant, 41 de ani, a câştigat cinci titluri de campion NBA cu Los Angeles Lakers, a cucerit două medalii de aur la Jocurile Olimpice cu echipa SUA, a fost desemnat cel mai bun jucător din NBA în 2008, cel mai bun baschetbalist al finalelor din 2009 şi 2010, a fost selecţiont de 17 ori pentru All Star Game şi a fost desemnat de patru ori cel mai bun jucător din meciul vedetelor.

Citește și
halep
Halep, despre retragerea din tenis: "Anunţ că e ultimul turneu şi apoi mă retrag"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Datorită talentului său, Bryant a intrat în NBA din liceu. El a debutat în 1996, la vârsta de 18 ani, două luni şi 11 zile, fiind cel mai tânăr debutant din istoria NBA la acea dată.

Kobe Bryant s-a retras din activitate în 2016, după 20 de ani petrecuţi ca jucător al echipei Los Angeles Lakers.

El era căsătorit cu Vanessa şi aveau împreună patru fete, Natalia, 17 ani, Gianna, 13 ani, Bianka, trei ani, şi Capri, născută în iulie 2019.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului Australian Open
Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului Australian Open

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat, luni, la Melbourne, în sferturile de finală ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după 6-4, 6-4 cu belgianca Elise Mertens, cap de serie numărul 16.

Halep, despre retragerea din tenis:
Halep, despre retragerea din tenis: "Anunţ că e ultimul turneu şi apoi mă retrag"

Răspunzând unei întrebări pe această temă, Simona Halep a spus că îşi va anunţa retragerea din tenis înaintea unui turneu, la fel ca daneza Caroline Wozniacki, şi nu cu un an înainte, ca spaniola Carla Suarez Navarro.

Elise Mertens, adversara Simonei Halep în optimile de finală ale Australian Open
Elise Mertens, adversara Simonei Halep în optimile de finală ale Australian Open

Belgianca Elise Mertens, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 16, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-1, 6-7 (5), 6-0, pe americanca Catherine "CiCi" Bellis, locul 600 WTA, în turul al treilea al Australian Open, urmând a evolua în optimi cu Simona Halep.

Simona Halep s-a calificat în optimile turneului Australian Open
Simona Halep s-a calificat în optimile turneului Australian Open

Jucătoarea română Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat în optimile de finală ale turneului de tenis Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe kazaha Iulia Putinţeva cu 6-1, 6-4, sâmbătă, la Melbourne.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.