Reacția selecționerului Franței U21 după remiza cu România: ”Ne-a pus probleme”

Romania Franta
AFP

Selecţionerul naţionalei under 21 a Franţei, Sylvain Ripoll, a declarat după remiza cu România, scor 0-0, că la meciul de la Cesena românii le-au pus probleme francezilor prin vitalitatea şi energia lor, relatează L’Equipe.

“România a marcat opt goluri în două meciuri şi am reuşit să o ţinem. În repriza a doua, am controlat, nu am suferit. Ne-ar fi plăcut să avem multe ocazii, să câştigăm uşor meciurile… Dar nu este aşa. Eu îmi scot pălăria în faţa jucătorilor mei, care au o stare de spirit exemplară, deşi au existat accidentări”, a spus Ripoll, conform news.ro.

Întrebat dacă Franţa a jucat cu adevărat la victorie împotriva României, în contextul în care ştia că un egal califică ambele echipe, el a răspuns: “Da, da. Bineînţeles. Am avut un start bun, iar apoi această echipă a României ne-a pus multe probleme prin vitalitatea şi energia sa şi am avut o jumătate de oră foarte dificilă. Apoi, în repriza a doua, a fost mai bine pentru noi şi am avut dorinţa de a marca. Nu am reuşit”.

România s-a calificat pentru prima dată în semifinalele Campionatului European de tineret şi după 56 de ani la Jocurile Olimpice, în urma rezultatului de 0-0, înregistrat, luni, la Cesena, cu Franţa, în ultima etapă a Grupei C. România a câştigat grupa la golaveraj. Şi Franţa merge mai departe, în semifinale, ca echipa cea mai bună de pe locul 2.

În semifinale, joi, România va întâlni Germania, la Bologna, iar Franţa va da piept cu Spania, la Reggio Emilia.

Citește și
Romania Franta
România - Franța, 0-0. Echipa lui Rădoi câştigă grupa şi merge în semifinalele EURO U21
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

România a participat ultima dată la JO de la Tokyo din 1964. Acum, România va merge tot la Tokyo, la JO din 2020.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Prima reacţie a lui Mirel Rădoi, după performanţa istorică a Naţionalei U21
Prima reacţie a lui Mirel Rădoi, după performanţa istorică a Naţionalei U21

Selecţionerul naţionalei under 21, Mirel Rădoi, a declarat luni seară, după calificarea în semifinalele Campionatului European, că această “poveste frumoasă” trebuie să continue.

România - Franța, 0-0. Echipa lui Rădoi câştigă grupa şi merge în semifinalele EURO U21
România - Franța, 0-0. Echipa lui Rădoi câştigă grupa şi merge în semifinalele EURO U21

România - Franța. După un meci încheiat 0-0, România căştigă grupa C şi se califică în semifinalele turneului final și la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.