Rafael Nadal a câștigat finala US Open după un meci de aproape 5 ore

Rafael Nadal
Getty

Spaniolul Rafael Nadal, numărul 2 mondial, a câştigat pentru a patra oară turneul de grand slam US Open, impunându-se în patru ore şi 49 de minute în finala cu rusul Daniil Medvedev (locul 5 mondial), scor 7-5, 6-3, 5-7, 4-6, 6-4.

Nadal şi-a mai adjudecat trofeul US Open în 2010, 2013 şi 2017. Pentru el este al 19-lea titlu de grand slam din carieră.

Spaniolul a obţinut 3.850.000 de dolari şi 2.000 de puncte, iar rusul, care a jucat în premieră într-o finală de grand slam, 1.900.000 de dolari şi 1.200 de puncte.

La finalul partidei, conaţionalul Alex Corretja, expert Eurosport, afirma că nu l-a văzut niciodată pe Nadal atât de emoţionat. Spaniolul s-a prăbuşit pe teren după ultimul punct, dar mai apoi a fost copleşit de lacrimi de două ori.

"Nu fac asta de obicei, decât la final, dar acum am să încep prin a vă mulţumi vouă (n.r. - publicului). A fost o atmosferă incredibilă! Aţi fost incredibili şi vă mulţumesc mult pentru tot acest meci, dar şi pentru ultimele două săptămâni. A fost o energie fantastică", a transmis Nadal, la ceremonia de premiere.

Citește și
Simona Halep a dus acasă, la Constanța, trofeul de la Wimbledon
Mesajul Simonei Halep pentru Bianca Andreescu, după victoria din finala US Open
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Victoria asta este atât de importantă pentru mine. Mai ales în condiţiile în care meciul a devenit din ce în ce mai dificil. Am reuşit să îmi stăpânesc emoţiile. Au fost atât de mari. La 5-4, când am servit, au fost mari de tot. A fost un meci nebun şi este o avalanşă de sentimente acum", a spus Nadal.

În ciuda înfrângerii, Medvedev va urca de luni pe locul 4 în clasamentul ATP, cea mai bună clasare din cariera sa de până acum. Nadal va rămâne pe locul 2, după jucătorul sârb Novak Djokovici.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Suma uriașă câștigată de Bianca Andreescu pentru titlul de la US Open: ”Sunt în al nouălea cer”
Suma uriașă câștigată de Bianca Andreescu pentru titlul de la US Open: ”Sunt în al nouălea cer”

Bianca Andreescu a fost recompensată cu un cec de 3.850.000 dolari pentru titlul cucerit la Flushing Meadows.

Mesajul Simonei Halep pentru Bianca Andreescu, după victoria din finala US Open
Mesajul Simonei Halep pentru Bianca Andreescu, după victoria din finala US Open

Simona Halep a felicitat-o pe Bianca Andreescu după victoria din finala US Open

Bianca Andreescu a depăşit-o pe Simona Halep în clasamentul WTA după ce a câştigat US Open
Bianca Andreescu a depăşit-o pe Simona Halep în clasamentul WTA după ce a câştigat US Open

Bianca Andreescu a urcat pe locul 5 în clasamentul WTA după victoria asupra Serenei Williams. 

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.