O jucătoare de tenis din Marea Britanie depistată pozitiv a fost declarată nevinovată. A fost un caz de carne contaminată

Tara Moore
Profimedia

Tara Moore, fost număr 1 la dublu din Marea Britanie, a fost exonerată de o încălcare a regulilor antidoping, după ce Agenţia Internaţională de Integritate în Tenis (ITIA) a precizat, sâmbătă, că nu a avut nicio vină pentru această încălcare.

Moore a fost suspendată provizoriu în iunie 2022 din cauza prezenţei unei substanţe interzise într-o probă pe care a furnizat-o în timp ce concura la un eveniment WTA 250 la Bogota, unde a pierdut în finală, relatează Reuters.

ITIA spunea că eşantionul ei "A" conţinea metaboliţi de nandrolon şi boldenonă. Ambele substanţe se află pe lista de interdicţii a Agenţiei Mondiale Anti-Doping (WADA) din 2022.

Moore a declarat că nu a luat niciodată în mod conştient o substanţă interzisă.

ITIA a precizat că un tribunal independent a stabilit că sursa substanţei interzise a fost carnea contaminată consumată de ea şi de o altă jucătoare, Barbara Gatica din Chile, în zilele dinaintea recoltării probei.

Citește și
simona halep
Simona Halep: Sunt victima unei nedreptăţi. Visul meu este să revin pe teren, să decid eu cum îmi închei cariera în tenis
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„În consecinţă, nu s-a impus nicio perioadă de ineligibilitate pentru jucătoare, iar suspendările provizorii impuse în cadrul Programului Antidoping pentru Tenis au fost ridicate imediat", a transmis ITIA. Cu toate acestea, Gatica rămâne suspendată din sport din cauza unor abateri separate din cadrul Programului Anticorupţie în tenis, a adăugat ITIA.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Probleme pentru Simona Halep: membrii familiei își cer falimentul între ei. Ce avere are sportiva
Probleme pentru Simona Halep: membrii familiei își cer falimentul între ei. Ce avere are sportiva

Familia Simonei Halep are probleme în afaceri, în condițiile în care mai multe rude ale celei mai mari jucătoare de tenis din istoria României cer falimentul unei firme deținute de tatăl ei.

Simona Halep: Sunt victima unei nedreptăţi. Visul meu este să revin pe teren, să decid eu cum îmi închei cariera în tenis
Simona Halep: Sunt victima unei nedreptăţi. Visul meu este să revin pe teren, să decid eu cum îmi închei cariera în tenis

Simona Halep a declarat, într-un interviu pentru Paris Match, că visul ei este să revină pe teren, indiferent de vârstă, ea precizând că este victima unei nedreptăţi şi că este de părere că merită să aleagă felul în care îşi încheie cariera.

A murit Torben Ulrich, tatăl lui Lars Ulrich, toboșarul trupei Metallica. Cum a șocat fanii rockului în 2004
A murit Torben Ulrich, tatăl lui Lars Ulrich, toboșarul trupei Metallica. Cum a șocat fanii rockului în 2004

Torben Ulrich, tatăl lui Lars Ulrich, toboșarul trupei Metallica, renumit scriitor, muzician, cineast și fost jucător profesionist de tenis, a murit la vârsta de 95 de ani.

Transylvania Open - cel mai bun turneu de tenis WTA 250 din lume, pentru a doua oară consecutiv
Transylvania Open - cel mai bun turneu de tenis WTA 250 din lume, pentru a doua oară consecutiv

Transylvania Open, turneul de tenis din Cluj-Napoca ajuns anul acesta la cea de-a treia ediție, a obținut din nou, pentru al doilea an consecutiv, titlul de Best Tournament of the Year la categoria 250!

Simona Halep a părăsit definitiv România. Și-a vândut vila din Snagov și s-a mutat într-o țară bogată
Simona Halep a părăsit definitiv România. Și-a vândut vila din Snagov și s-a mutat într-o țară bogată

Suspendată vreme de 4 ani din tenis pentru dopaj, Simona Halep (32 de ani) a luat o decizie importantă în viața personală.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.