Novak Djokovici, după ce a fost fluierat și huiduit la Paris: ”Nu-mi pasă. Eu continui să câştig”

Novak Djokovici
Agerpres

Novak Djokovici a fost fluierat la Paris, la semifinala cu spaniolul Carlos Alcaraz, de la Roland Garros, dar sârbul spune că nu-i pasă şi că el va continua să câştige trofee.

El a primit multe fluierături din partea publicului parizian, care nu a apreciat pauza sa de toaletă din finalul primului set:

"Nu-mi pasă. Nu este nici prima şi nici ultima dată când voi fi huiduit. Eu doar aştept şi continui să câştig".

Duminică va fi a şaptea finală de la Roland Garros pentru Novak Djokovici.

El va avea ca obiectiv un al treilea titlu (după 2016 şi 2021), ar putea deveni primul jucător din era Open care câştigă de cel puţin trei ori toate cele patru turnee de Grand Slam şi ar putea profita de cea de-a 34-a finală majoră, un record, pentru a obţine al 23-lea titlu major (cu unul mai mult decât Rafael Nadal şi cu trei mai mult decât Roger Federer).

Citește și
Srdjan Djokovici
Tatăl lui Novak Djokovici s-a fotografiat cu susţinători ai lui Putin. Ce a spus înainte de a pleca VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Djokovici are şansa de a intra în legendă în finala cu Casper Ruud și să-şi recapete locul 1 în clasamentul ATP.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Ce spune Novak Djokovici după ce tatăl său s-a pozat cu susținătorii lui Putin. Părerea sa despre războiul rus
Ce spune Novak Djokovici după ce tatăl său s-a pozat cu susținătorii lui Putin. Părerea sa despre războiul rus

Novak Djokovici, calificat în finală la Australian Open, şi-a apărat tatăl, după controversele stârnite de imaginile cu bărbatul alături de susţinătorii lui Vladimir Putin şi de steaguri ale Rusiei.

 

Tatăl lui Novak Djokovici s-a fotografiat cu susţinători ai lui Putin. Ce a spus înainte de a pleca VIDEO
Tatăl lui Novak Djokovici s-a fotografiat cu susţinători ai lui Putin. Ce a spus înainte de a pleca VIDEO

Srdjan Djokovici, tatăl lui Novak Djokovici, s-a fost fotografiat alături de susţinătorii lui Vladimir Putin la Australian Open, miercuri seară, relatează The Guardian.

 

Djokovic a mers din nou în Australia, la un an după ce a fost expulzat. Ce s-a întâmplat de data aceasta
Djokovic a mers din nou în Australia, la un an după ce a fost expulzat. Ce s-a întâmplat de data aceasta

Sârbul Novak Djokovic, locul 5 ATP, este din nou în Australia, la aproape un an după ce a fost expulzat pentru că nu este vaccinat împotriva covid-19. Djokovici a sosit marţi seară la Adelaide, unde va participa la turneul Adelaide International.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.