Naomi Osaka, locul 2 WTA, eliminată în primul tur la Wimbledon de o jucătoare de pe locul 39

Naomi Osaka
Agerpres

Jucătoarea niponă de tenis Naomi Osaka, locul 2 în ierarhia internaţională şi favorită nr. 2, a fost eliminată surprinzător luni în primul tur al turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului.

Osaka a pierdut în două seturi, 7-6 (7/4), 6-2, în faţa Iuliei Putinţeva (Kazahstan, locul 39 WTA).

Putinţeva şi-a adjudecat meciul după o oră şi 37 de minute, în contextul în care Osaka a comis nu mai puţin de 37 de greşeli neforţate, ambele jucătoare reuşind câte trei aşi.

Jucătoarea kazahă obţine astfel o a doua victorie cu Naomi Osaka, după ce o eliminase, luna trecută, 6-2, 6-3, în optimi la turneul de la Birmingham (Anglia), japoneza pierzând atunci locul 1 WTA.

În runda următoare, Putinţeva o va avea ca adversară pe elveţianca Viktorija Golubic (81 WTA) care s-a impus luni în faţa polonezei Iga Swiatek cu 6-2, 7-6 (7/3).

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Alte rezultate din primul tur au fost:
Elina Svitolina (Ucraina/N.8) - Daria Gavrilova (Australia) 7-5, 6-0
Margarita Gasparian (Rusia) - Anna-Lena Friedsam (Germania) 6-4, 6-4
Marie Bouzkova (Cehia) - Mona Barthel (Germania) 6-3, 6-3
Maria Sakkari (Grecia/N.31) - Bernarda Pera (SUA) 7-6 (7/4), 6-3
Petra Martic (Croaţia/N.24) - Jennifer Brady (SUA) 3-6, 6-3, 6-4
Anastasija Sevastova (Letonia/N.12) - Kristie Ahn (SUA) 6-3, 6-4
Madison Brengle (SUA) - Marketa Vondrousova (Cehia/N.16) 6-4, 6-4
Karolina Muchova (Cehia) - Aleksandra Krunic (Serbia) 7-5, 6-2
Heather Watson (Marea Britanie) - Caty McNally (SUA) 7-6 (7/3), 6-2
Anett Kontaveit (Estonia/N.20) - Shelby Rogers (SUA) 6-0, 3-6, 6-4
Monica Puig (Puerto Rico) - Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia) 5-7, 6-4, 7-5
Simona Halep (România/N.7) - Aleksandra Sasnovici (Belarus) 6-4, 7-5
Mihaela Buzărnescu (România) - Jessica Pegula (SUA) 6-4, 6-4
Madison Keys (SUA/N.17) - Luksika Kumkhum (Thailanda) 6-3, 6-2
Polona Hercog (Slovenia) - Viktoria Kuzmova (Slovacia) 4-6, 7-6 (7/5), 7-5
Veronika Kudermetova (Rusia) - Ysaline Bonaventure (Belgia) 6-2, 6-4
Sofia Kenin (SUA/N.27) - Astra Sharma (Australia) 6-4, 6-2
Dayana Iastremska (Ucraina) - Camila Giorgi (Italia) 6-3, 6-3
Karolina Pliskova (Cehia/N.3) - Lin Zhu (China) 6-2, 7-6 (7/4)
Magdalena Ribarikova (Slovacia) - Arina Sabalenka (Belarus/N.10) 6-2, 6-4.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Halep s-a calificat în turul al doilea la Wimbledon: „Trebuie să fac tratament”
Halep s-a calificat în turul al doilea la Wimbledon: „Trebuie să fac tratament”

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat, luni, în runda a doua a turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe belarusa Aleksandra Sasnovici cu 6-4, 7-5.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.