Medicul lui Diego Maradona, anchetat sub suspiciunea de omor involuntar

Leopoldo Luque
Getty

Leopoldo Luque, medicul personal al fostei legende a fotbalului mondial Diego Maradona, face obiectul unei anchete sub suspiciunea de omor involuntar.

Poliţia a percheziţionat duminică biroul şi casa lui Leopoldo Luque în căutarea unor dovezi ale unei posibile neglijenţe profesionale, potrivit imaginilor difuzate de televiziuni şi a surselor judiciare citate de agenţia argentiniană, transmite Agerpres.

Diego Armando Maradona a încetat din viaţă miercuri, la vârsta de 60 ani, în urma unui stop cardiac suferit într-o locuinţă din Tigre, la nord de capitala Buenos Aires, în care se recupera după operaţia recentă la care a fost supus pentru îndepărtarea unui hematom subdural.

Joi, Matias Morla, agentul, avocatul şi prietenul lui Diego Maradona, susţinea că ambulanţa a întârziat "mai mult de o jumătate de oră" până să ajungă la locuinţa fostului mare fotbalist argentinian.

"Aşa cum informează parchetul din San Isidro, este inexplicabil faptul că timp de 12 ore prietenul meu nu a avut parte nici de controlul personalului sanitar dedicat acestor scopuri. Ambulanţa a venit cu o întârziere de mai mult de o jumătate de oră, ceea ce a fost o idioţenie criminală", a scris joi Morla pe Twitter.

Citește și
Diego Maradona
Anchetă în cazul morții lui Maradona. „Infirmiera și-a modificat declarația dată procurorului”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Acest lucru nu trebuie trecut cu vederea şi voi cere ca aceste consecinţe să fie investigate până la capăt. Aşa cum mi-a spus Diego: Eşti soldatul meu, acţionează fără milă", a adăugat el.

Pe de altă parte, la începutul lunii, la scurt timp după ce Maradona fusese supus intervenţiei chirurgicale respective, Leopoldo Luque afirma că pacientul său "este lucid şi se simte mai bine".

"Starea lui se îmbunătăţeşte în fiecare zi, iar recuperarea decurge incredibil", spunea atunci medicul Luque.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mărturisirile arbitrului din meciul în care Maradona a marcat golul
Mărturisirile arbitrului din meciul în care Maradona a marcat golul "cu mâna lui Dumnezeu” și "golul secolului"

Considerat drept unul dintre cei mai buni fotbaliști ai tuturor timpurilor, Diego Armando Maradona a reușit de-a lungul carierei numeroase performanțe greu de egalat.

Anchetă în cazul morții lui Maradona. „Infirmiera și-a modificat declarația dată procurorului”
Anchetă în cazul morții lui Maradona. „Infirmiera și-a modificat declarația dată procurorului”

Justiţia argentiniană a deschis o anchetă, vineri, pentru a determina dacă a existat neglijenţă în cazul decesului lui Diego Maradona. Parchetul încercând să afle dacă fostul jucător a primit îngrijirile necesare.

Maradona, dus pe ultimul drum. Fostul fotbalist a fost înmormântat cu o ceremonie restrânsă
Maradona, dus pe ultimul drum. Fostul fotbalist a fost înmormântat cu o ceremonie restrânsă

Maradona, zeul milioanelor de pământeni, a fost înmormântat, noaptea trecută, într-un cimitir de la marginea orașului Buenos Aires - acolo unde se odihnesc și părinții săi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.