Leo Messi a dezvăluit oficial noua echipă la care s-a decis să meargă: ”Am luat decizia să merg la Inter Miami”

Leo Messi

Leo Messi și-a dezvăluit oficial noua echipă într-un interviu pe care l-a acordat Mundo Deportivo. ”Am luat decizia că voi merge la Inter Miami. Încă nu sunt 100%, dar am decis să continui drumul acolo”.

Superstarul argentinian a fost asociat cu mai multe cluburi de pe planetă în această perioadă, după ce și-a anunțat decizia de a pleca de la gruparea pariziană la finalul contractului. Al-Hilal, Barcelona și Inter Miami s-au „luptat” pentru semnătura sa, saudiții având o propunere ce depășea jumătate de miliard de euro, care însă a fost refuzată.

Messi și-a dorit să revină la FC Barcelona pentru a-și încheia cariera, însă situația financiară a clubului a îngreunat procesul, astfel că a ales varianta MLS. Jucătorul a susținut primul interviu în care și-a argumentat decizia de a semna cu gruparea americană.

„Îmi doream mult să pot să mă întorc, însă, pe de altă parte, după tot ce am trăit și modul în care am plecat, nu voiam să mă aflu din nou în aceeași situație, să aștept să văd ce se va întâmpla și să îmi las viitorul în mâinile altora, să fie decis în alt mod.

Am vrut să iau propria decizie, gândindu-mă la mine, la familia mea. Dacă am auzit bine s-a zis că LaLiga a acceptat tot și că e totul ok pentru a mă întoarce, însă lipseau multe alte lucruri ce trebuiau rezolvate. Am auzit că trebuiau să vândă jucători sau să scadă salarii jucătorilor și sincer nu voiam să trec prin asta, nici să fiu responsabil de așa ceva. Am fost deja acuzat de multe lcururi care nu au fost adevărate în cariera mea la Barcelona și eram puțin obosit, nu voiam să trec prin astea”, a declarat Messi conform Mundo Deportivo.

Citește și
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fiicele lui Adrian Mutu, de o frumusețe răpitoare! Antrenorul român s-a pozat alături de cei patru copii și de actuala soție
FOTO Fiicele lui Adrian Mutu, de o frumusețe răpitoare! Antrenorul român s-a pozat alături de cei patru copii și de actuala soție
Citește și...
Scandal bizar între China și Real Madrid. Cuvintele rostite de fiul unui fost președinte madrilen care au înfuriat Beijingul
Scandal bizar între China și Real Madrid. Cuvintele rostite de fiul unui fost președinte madrilen care au înfuriat Beijingul

Ambasada Chinei în Spania a depus un protest la Real Madrid, un club de fotbal cu milioane de fani în China, după ce un blogger a fost supus unor remarci rasiste și sexiste în timpul unui interviu pe stradă, după câștigarea finalei Champions League.

 

România a pierdut finala Campionatului European de minifotbal la loviturile de departajare
România a pierdut finala Campionatului European de minifotbal la loviturile de departajare

Selecţionata României, campioana mondială en titre, a fost învinsă de Serbia cu scorul de 10-9, la loviturile de departajare, sâmbătă seara, în finala Campionatului European de minifotbal - EMF EURO 2024, de la Sarajevo (Bosnia-Herţegovina).

Iga Swiatek a câştigat pentru a treia oară consecutiv turneul de la Roland-Garros. GALERIE FOTO
Iga Swiatek a câştigat pentru a treia oară consecutiv turneul de la Roland-Garros. GALERIE FOTO

Iga Swiatek, numărul unu mondial, a câştigat, sâmbătă, pentru a treia oară consecutiv turneul de la Roland-Garros.  

Recomandări
Klaus Iohannis, la Summitul B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate. Trebuie să fim pregătiţi
Klaus Iohannis, la Summitul B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate. Trebuie să fim pregătiţi

Îmbunătăţirea securităţii pe Flancul Estic al NATO, mai ales în regiunea Mării Negre. Astfel, vom întări securitatea regională şi euroatlantică şi a tuturor celor 32 de Aliaţi.  

Rezultate alegeri locale 2024. Un preot a ieșit din altar și a devenit primar. Un edil aflat în arest a fost votat din nou
Rezultate alegeri locale 2024. Un preot a ieșit din altar și a devenit primar. Un edil aflat în arest a fost votat din nou

De la compozitori la preoți ori persoane aflate în arest, alegerile locale au scos în față tot felul de personaje, unele de-a dreptul controversate, care au câștigat, totuși, încrederea cetățenilor.  

Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja și spun că situația este sub control
Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja și spun că situația este sub control

Un incendiu minor a izbucnit la Centrala Nuclear-Electrică (CNE) Cernavodă, însă situaţia este sub control, fără a fi necesară alertarea populaţiei prin RoAlert, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".