George Cosac: "Exclud varianta dopajului la Simona Halep! Era verificată cam de 20 de ori pe an"

George Cosac Simona Halep
Agerpres

Preşedintele interimar al Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat, vineri,că exclude varianta unui dopaj voluntar în cazul jucătoarei Simona Halep, testată pozitiv la substanţa roxadustat.

 

"Departe de mine gândul că Simona ar putea face aşa ceva, mai ales că a avut o carieră strălucită şi bazată pe muncă. În perioada în care Simona a început ascensiunea şi bătea toate vedetele care dominau tenisul mondial, era verificată cam de 20 de ori pe an. Deci puţin probabil ca cineva să gândească că la rangul ei ar putea să se dopeze. Ea întotdeauna a fost o sportivă care a jucat şi a câştigat corect. Eu exclud varianta dopajului", a declarat, pentru Agerpres, George Cosac.

Oficialul FRT a precizat că până nu există o a doua probă federaţia nu poate lua o decizie în ceea ce priveşte suspendarea sportivei.

"Din punctul meu de vedere situaţia nu este clară. Până nu apare a doua probă, până nu va fi verificat, să se vadă exact ce s-a întâmplat, nu putem lua noi o hotărâre sau o decizie definitivă", a completat Cosac.

Citește și
Simona Halep este o femeie liberă. Divorțul de Toni Iuruc s-a oficializat
Simona Halep este o femeie liberă. Divorțul de Toni Iuruc s-a oficializat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

El a făcut o paralelă cu un alt caz de dopaj, cel al Laurei Coman, depistată pozitiv la o substanţă, care s-a dovedit ulterior că se afla în corpul sportivei într-o cantitate mult prea mică pentru a putea fi considerat dopaj.

"Acum trei patru ani, când eram preşedintele clubului Dinamo, la fel a căzut ca un trăsnet informaţia că Laura Coman, marea noastră campioană de la tir, că ar fi fost prinsă dopată undeva în America de Sud. Şi până la urmă au constatat că era vorba de mâncare, de ceea ce mâncase ea, un T-bone care era contaminat. Cantitatea era infimă, nu era o cantitate foarte mare care să influenţeze performanţă. Eu cred că şi la Simona este ceva asemănător", a mai spus George Cosac.

Simona Halep: "Începe cel mai greu meci din viața mea"

Simona Halep, cea mai titrată jucătoare română de tenis din toate timpurile, a anunțat, vineri, că a fost testată pozitiv cu substanța roxadustat.

"Azi începe cel mai greu meci din viața mea: lupta pentru adevăr. Am fost notificată că am fost testată pozitiv la substanța numita Roxadustat într-o cantitate extrem de mică. Este cel mai mare șoc din viața mea", a spus, printre altele, Simona Halep. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce este Roxadustat, substanța cu care a fost depistată pozitiv Simona Halep
Ce este Roxadustat, substanța cu care a fost depistată pozitiv Simona Halep

Simona Halep a fost testată pozitiv la un test antidoping. Jucătoarea de tenis a anunțat că i-a ieșit în sânge o cantitate ”foarte mică” de Roxadustat, medicament folosit pentru a trata anemia asociată cu boala cronică de rinichi.

Simona Halep este o femeie liberă. Divorțul de Toni Iuruc s-a oficializat
Simona Halep este o femeie liberă. Divorțul de Toni Iuruc s-a oficializat

Simona Halep și Toni Iuruc au divorțat oficial. Nu mai sunt soț și soție, o dată cu expirarea perioadei de 30 de zile impusă de lege în cazul divorțului de la notar, ca posibilitate ca părțile să se împace.

Simona Halep împlinește 31 de ani. Cariera și cele mai importante evenimente din viața marii campioane | GALERIE FOTO
Simona Halep împlinește 31 de ani. Cariera și cele mai importante evenimente din viața marii campioane | GALERIE FOTO

Simona Halep este o jucătoare româncă de tenis care a reușit să facă mândru publicul român pentru performanțele obținute. 

Ce transformare! Cum arată Simona Halep după ce s-a operat la nas | GALERIE FOTO
Ce transformare! Cum arată Simona Halep după ce s-a operat la nas | GALERIE FOTO

Simona Halep, 30 de ani, locul 9 WTA, are un look nou, după ce a apelat la rinoplastie în urmă cu două săptămâni, la numai câteva zile după ce a divorțat de Toni Iuruc.

Simona Halep a anunțat că nu va mai juca tenis în 2022: „Am făcut totul pe deplin” | FOTO
Simona Halep a anunțat că nu va mai juca tenis în 2022: „Am făcut totul pe deplin” | FOTO

În vârstă de 30 de ani, Simona Halep, locul 9 WTA, a transmis pe rețelele de socializare că nu va mai juca tenis în acest an.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.