Fostul star NBA, Shawn Bradley, a rămas paralizat, după ce a fost lovit de o mașină

Fostul star NBA, Shawn Bradley, a rămas paralizat, după ce a fost lovit de o mașină
Getty

În luna ianuarie a acestui an, Shawn Bradley, 48 ani, a fost lovit de un vehicul în timp ce mergea cu bicicleta. Accidentul a avut loc în St. George, Utah, pe o stradă de lângă casa fostului pivot de 2,29 metri înălțime, informează News.ro.

În urma acestui incident, Shawn Bradley s-a ales cu o leziune traumatică a măduvei spinării, care l-a lăsat paralizat, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul echipei Dallas Mavericks, grupare pentru care acesta a jucat nouă sezoane.

După o intervenţie chirurgicală la gât, Shawn Bradley a petrecut ultimele opt săptămâni la recuperare. Acum este supus unei terapii fizice epuizante, în timpul căreia învaţă să facă faţă provocărilor paraplegiei.

Bradley, care este de naţionalitate americană şi germană, a urmat un an Universitatea Brigham Young din Utah, înainte de a petrece doi ani în Australia, ca misionar mormon şi apoi a debutat în NBA.

În 12 sezoane NBA, fostul pivot a disputat 832 de jocuri în anii 1990 şi 2000 pentru Philadelphia 76ers, New Jersey Nets şi în special Dallas Mavericks.

Citește și
Baschetbalistul Richaun Holmes
Un baschetbalist din NBA a riscat să intre din nou în carantină, pentru a-și comanda ceva de mâncare
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Suma uriașă investită de NBA pentru campusul Disney. Ce trebuie să fază zilnic jucătorii
Suma uriașă investită de NBA pentru campusul Disney. Ce trebuie să fază zilnic jucătorii

Liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA) a investit 170 de milioane de dolari pentru reluarea campionatului întrerupt la 11 martie din cauza pandemiei de coronavirus.

Un baschetbalist din NBA a riscat să intre din nou în carantină, pentru a-și comanda ceva de mâncare
Un baschetbalist din NBA a riscat să intre din nou în carantină, pentru a-și comanda ceva de mâncare

Baschetbalistul Richaun Holmes, de la echipa Sacramento Kings, a riscat să intre din nou în carantină, pentru a-și comanda mâncare.

Una dintre vedetele NBA are Covid-19. ”Nu luați în derâdere acest virus”
Una dintre vedetele NBA are Covid-19. ”Nu luați în derâdere acest virus”

Patrick Ewing, fost baschetbalist la New York Knicks şi dublu campion olimpic, a anunţat, vineri, că fost testat pozitiv cu Covid-19.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.