Eriksen le-a scris coechipierilor de la Inter pe grupul lor de WhatsApp

eriksen
Twitter

Mijlocaşul ofensiv Christian Eriksen le-a scris de pe patul de spital coechipierilor lui de la Inter Milano pe grupul de WhatsApp al echipei, a anunţat directorul sportiv al grupării italeiene. Giuseppe Marotta, informează lequipe.fr.

"Christian Eriksen tocmai a trimis un mesaj grupului WhatsApp al lui Inter acum câteva minute. Suntem optimişti cu privire la starea sa, staff-ul danez ne-a spus că situaţia este sub control", a declarat Giuseppe Marotta, sâmbătă seara, pentru Rai Sport, scrie News.ro.

Jucătorul danez Christian Eriksen, în vârstă de 29 de ani, a căzut pe teren şi a avut nevoie de minute în şir de resuscitare, sâmbătă, la meciul cu Finlanda, de pe Stadionul Parken din Copenhaga, din Grupa B de la Euro-2020.

Danemarca era în atac, la faza în care Eriksen s-a prăbuşit pe teren, în minutul 43. Un jucător al gazdelor a executat un aut de pe partea stângă, trimiţând mingea către Eriksen. Fotbalistul echipei Inter Milano a părut că trimite înapoi mingea, apoi s-a prăbuşit pe gazon cu faţa în jos. Jucătorii celor două echipe şi arbitrul au recţionat imediat, realizând că s-a întâmplat ceva grav şi au chemat medicii pe teren.

Jucătorii danezi au făcut un zid în jurul medicilor, pentru a-şi proteja coechipierul, asupra căruia se intervenea cu defribilatorul, iar unii se rugau.

Citește și
Christian Eriksen
De ce s-a prăbușit Eriksen pe teren. Explicația unui cunoscut medic
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Pe teren a intrat şi soţia jucătorului.

După minute bune, arbitrul englez Anthony Taylor a trimis jucătorii finlandezi la cabine.

Eriksen a fost scos de pe teren cu targa, aceasta fiind camuflată aproape total de un material alb ţinut în jur de personalul medical, pentru a nu se vedea în interior. Totuşi, în social media au apărut imagini cu Eriksen pe targă, în care jucătorul părea conştient.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fiicele lui Adrian Mutu, de o frumusețe răpitoare! Antrenorul român s-a pozat alături de cei patru copii și de actuala soție
FOTO Fiicele lui Adrian Mutu, de o frumusețe răpitoare! Antrenorul român s-a pozat alături de cei patru copii și de actuala soție
Citește și...
Medicul naţionalei Danemarcei, despre Eriksen: Când am ajuns la el respira şi avea puls, apoi situaţia s-a schimbat
Medicul naţionalei Danemarcei, despre Eriksen: Când am ajuns la el respira şi avea puls, apoi situaţia s-a schimbat

Martin Boesen, medicul naţionalei Danemarcei, a vorbit într-o conferinţă de presă după meciul cu Finlanda şi a explicat intervenţia după ce Christian Eriksen s-a prăbuşit pe teren.

De ce s-a prăbușit Eriksen pe teren. Explicația unui cunoscut medic
De ce s-a prăbușit Eriksen pe teren. Explicația unui cunoscut medic

De ce s-a prăbușit Eriksen pe teren. Explicația unui cunoscut medic

De ce s-ar fi prăbușit Eriksen. Medicul Pompiliu Popescu:
De ce s-ar fi prăbușit Eriksen. Medicul Pompiliu Popescu: "O afecţiune cardiacă ascunsă, nedescoperita la investigaţii”

Şoc la Euro! Danezul Eriksen s-a prăbuşit pe gazon, la meciul cu Finlanda. UEFA a suspendat partidă aproape două ore. Fotbalistul de 29 de ani a fost salvat de medici.

Recomandări
Klaus Iohannis, la Summitul B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate. Trebuie să fim pregătiţi
Klaus Iohannis, la Summitul B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate. Trebuie să fim pregătiţi

Îmbunătăţirea securităţii pe Flancul Estic al NATO, mai ales în regiunea Mării Negre. Astfel, vom întări securitatea regională şi euroatlantică şi a tuturor celor 32 de Aliaţi.  

Rezultate alegeri locale 2024. Un preot a ieșit din altar și a devenit primar. Un edil aflat în arest a fost votat din nou
Rezultate alegeri locale 2024. Un preot a ieșit din altar și a devenit primar. Un edil aflat în arest a fost votat din nou

De la compozitori la preoți ori persoane aflate în arest, alegerile locale au scos în față tot felul de personaje, unele de-a dreptul controversate, care au câștigat, totuși, încrederea cetățenilor.  

Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja și spun că situația este sub control
Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja și spun că situația este sub control

Un incendiu minor a izbucnit la Centrala Nuclear-Electrică (CNE) Cernavodă, însă situaţia este sub control, fără a fi necesară alertarea populaţiei prin RoAlert, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".