Cum vor fi pedepsiți jucătorii care tuşesc intenţionat către alţi fotbalişti sau oficiali

fotbal
Getty

Jucătorii care tuşesc intenţionat către alţi fotbalişti sau oficiali pot primi cartonaşul roşu, potrivit International Football Association Board (IFAB), organismul care stabileşte Legile Jocului, informează BBC.

Consiliul IFAB a arătat că o astfel de infracţiune se încadrează în "folosirea unui limbaj ofensator, insultător sau abuziv şi/sau a unor gesturi".

"Ca în cazul tuturor infracţiunilor, arbitrul trebuie să facă o judecată cu privire la adevărata natură a infracţiunii”, a adăugat IFAB, potrivit News.ro.

"Dacă a fost clar accidental, arbitrul nu va lua măsuri şi nici dacă tusea a avut loc la o distanţă mare între jucători. Cu toate acestea, acolo unde este suficient de aproape pentru a fi clar ofensator, arbitrul poate lua măsuri", a mai stabilit IFAB.

Această precizare vine pe fondul pandemiei de coronavirus.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
CFR Cluj a câștigat împotriva Universității Craiova și este campioană a României al treilea an la rând
CFR Cluj a câștigat împotriva Universității Craiova și este campioană a României al treilea an la rând

CFR Cluj a obţinut al treilea său titlu consecutiv de campioană a României al fotbal, după ce a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 3-1 (1-1).

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

Klaus Iohannis a convocat CSAT. România ar putea trimite Ucrainei un sistem Patriot. „Problema este de actualitate”
Klaus Iohannis a convocat CSAT. România ar putea trimite Ucrainei un sistem Patriot. „Problema este de actualitate”

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că va convoca şedinţa Consiliului Superior de Apărare a Ţării (CSAT) joia viitoare.