CTP: „Practic, ITIA o supune pe Simona la executarea pedepsei fără ca ea să fie în instanța de judecată”

×
Codul embed a fost copiat

”Nu doar că îmi distrug reputația, dar mă distrug și pe mine ca jucător profesionist!”

Este strigătul de disperare al Simonei Halep care a confirmat pe rețelele sociale că audierea ei, programată pentru sfârșitul acestei săptămâni, a fost amânată. Halep acuză Agenția de integritate în tenis, că desconsideră regulamentele antidoping, și îi refuză dreptul de a fi audiată rapid în cazul acuzațiilor de dopaj pentru care a fost suspendată încă din octombrie, anul trecut.

”Sunt, din nou, devastată”, a scris Simona Halep pe conturile ei de socializare unde a anunțat că audierea care trebuia să aibă loc pe 28 mai a fost amânată cu o lună.

”Pentru a treia oară”, subliniază Halep care precizează în mesajul postat că a solicitat, conform reglementărilor anti-doping, o audiere rapidă, așa cum este prevăzut în regulament. Amânările succesive au făcut-o pe tenismena din România să susțină că i se refuză dreptul de a fi judecată de un Tribunal Independent. Și Gică Hagi este alături de Simona.

Gheorghe Hagi: „Din păcate, și de-asta am zis că e inacceptabil să tot ce se întâmplă pentru ea în momentul de față, e foarte greu și în momentele grele trebuie să ai liniște, să se ridice, să fie puternică și bineînțeles că o să iasă și din asta. Ea știe că noi suntem împreună, comunicăm, ea trebuie să aibă putere.”

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Simona mai precizează că de 8 luni nu a mai avut voie să participe la niciun turneu iar asta se va traduce prin pierderea tuturor punctelor dar și a poziției sale din clasament.

Cristian Tudor Popescu, gazetar: „Lunile trec și practic pedeapsa se execută în acest moment. Încă puțin și face Simona anul de când nu mai joacă. Practic, ITIA o supune pe Simona la executarea pedepsei fără ca ea să fie în instanța de judecată și fără să existe un verdict din partea tribunalului respectiv.”

„Nu doar că îmi distrug reputația dar mă distrug și pe mine ca jucător profesionist și nici măcar nu mai amintesc de consecințele asupra sănătății mele mentale. Este o totală lipsă de respect față de mine care mă lasă fără cuvinte”, a mai scris cea care a fost vreme îndelungată numărul 1 în tenisul mondial feminin.

Simona își încheie postarea disperată cu un citat din Martin Luther King jr: ”Dreptatea întârziată este dreptate negată”.

Pe de altă parte, Agenția pentru integritate în tenis a anunțat în urmă cu câteva zile că a solicitat amânarea pentru ca toate părțile implicate să aibă timp să analizeze cu atenție materialele legate de a doua acuzație adusă Simonei privind neregulile din pașaportul ei biologic.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Echipa Ucrainei a învins Moldova la Chișinău, scor 4-0. Ucraina este prima adversară a României la EURO 2024
Echipa Ucrainei a învins Moldova la Chișinău, scor 4-0. Ucraina este prima adversară a României la EURO 2024

Echipa naţională a Ucrainei a învins marţi, în deplasare, scor 4-0, naţionala Moldovei, într-un meci amical disputat la Chişinău.

Scandal bizar între China și Real Madrid. Cuvintele rostite de fiul unui fost președinte madrilen care au înfuriat Beijingul
Scandal bizar între China și Real Madrid. Cuvintele rostite de fiul unui fost președinte madrilen care au înfuriat Beijingul

Ambasada Chinei în Spania a depus un protest la Real Madrid, un club de fotbal cu milioane de fani în China, după ce un blogger a fost supus unor remarci rasiste și sexiste în timpul unui interviu pe stradă, după câștigarea finalei Champions League.

 

România a pierdut finala Campionatului European de minifotbal la loviturile de departajare
România a pierdut finala Campionatului European de minifotbal la loviturile de departajare

Selecţionata României, campioana mondială en titre, a fost învinsă de Serbia cu scorul de 10-9, la loviturile de departajare, sâmbătă seara, în finala Campionatului European de minifotbal - EMF EURO 2024, de la Sarajevo (Bosnia-Herţegovina).

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.