Bianca Andreescu a anunţat că nu va mai juca în acest an

Bianca Andreescu
Getty

Jucătoarea canadiană de tenis Bianca Andreescu, locul 7 WTA, a anunţat, marţi, că nu va mai participa la niciun turneu în acest an.

„Am ajuns la decizia dificilă de a nu participa la turneele pe zgură de anul acesta şi nici la celelalte din acest sezon, pentru a mă concentra asupra sănătăţii mele şi antrenamentelor. Pe cât de greu a fost să ajung la această concluzie, pe atât de mult aştept cu nerăbdare în 2021, inclusiv Jocurile Olimpice; vreau să folosesc acest timp pentru a mă concentra asupra jocului meu, astfel încât să mă pot întoarce mai puternică şi mai bună ca niciodată”, a scris ea, într-o postare pe Twitter, conform News.ro.

Andreescu s-a accidentat la genunchiul stâng la Turneul Campioanelor din octombrie 2019 şi nu a mai evoluat de atunci, ratând atât Australian Open, cât şi US Open, la care era deţinătoarea trofeului.

După australianca Ashleigh Barty, locul I WTA, şi japoneza Naomi Osaka, locul 3 WTA, Bianca Andreescu este a treia jucătoare importantă care declină participarea la ultimul turneu de grand slam din acest an, French Open, amânat patru luni din cauza pandemiei de coronavirus.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Motivul pentru care Bianca Andreescu nu poate participa la Australian Open
Motivul pentru care Bianca Andreescu nu poate participa la Australian Open

Jucătoarea canadiană de tenis Bianca Andreescu, locul 6 mondial, nu va participa la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.

O româncă a fost desemnată sportiva anului în Canada. Câte voturi a primit
O româncă a fost desemnată sportiva anului în Canada. Câte voturi a primit

Jucătoarea de tenis de origine română Bianca Andreescu a fost desemnată sportiva anului de presa canadiană.

Bianca Andreescu renunţă la turneul de la Auckland. Ce a pățit tenismena
Bianca Andreescu renunţă la turneul de la Auckland. Ce a pățit tenismena

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu a anunţat că nu va putea lua parte la turneului feminin de tenis de la Auckland, care va avea loc luna viitoare, din cauza unei accidentări la genunchi, anunţă presa din Canada.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.   

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.