Australienii salută anularea vizei lui Djokovic: „Regulile sunt reguli”

djokovic, melbourne
Getty

Viza lui Novak Djokovic a fost anulată de ministrul Imigraţiei, Alex Hawke, însă unii fani ai tenisului din Australia se bucură de această decizie.

Fanii tenisului australian prezenți la Melbourne Park au declarat că decizia țării de a anula pentru a doua oară, vineri, viza lui Novak Djokovic a fost o măsură corectă, în timp ce un sondaj online a arătat că 90% dintre respondenți au fost de acord cu guvernul, potrivit Reuters.

Ministrul Imigrației, Alex Hawke, a decis anularea vizei lui Djokovic, care nu este vaccinat anti-COVID-19, după ce o instanță a anulat o revocare anterioară și l-a eliberat luni din detenția pentru imigranți.

"Sunt de acord cu ceea ce a făcut guvernul. Regulile sunt reguli. Dacă încalci regulile, există o mulțime de consecințe", a declarat pentru Reuters Lou Ricciardi, un agent de modă în vârstă de 68 de ani din Adelaide, care se află la Melbourne împreună cu familia sa pentru a urmări meciurile de calificare la Australian Open.

"Este un moment nefericit pentru Australian Open, dar turneul înseamnă mai mult decât un singur om. Ceilalți jucători trebuie doar să suporte ceea ce s-a întâmplat și să spere că nu vor exista distrageri”.

Citește și
Djokovic
Novak Djokovic nu va fi expulzat deocamdată. Sârbul va fi audiat sâmbătă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Consider că guvernul a făcut ceea ce trebuia pentru a ne menține sănătoși și în siguranță".

Un sondaj al News Corp care a avut peste 60.000 de respondenți a fost de 84% în favoarea unei a doua anulări a vizei lui Djokovic, iar un nou sondaj de vineri a arătat că 90% dintre respondenți au considerat că s-a luat decizia corectă.

Jason Martin, un muncitor de întreținere în vârstă de 25 de ani din suburbia Scoresby din Melbourne, a declarat că decizia ar fi putut fi luată mai devreme.

"Am avut o chestie ca la mijlocul lunii octombrie în care trebuia să te vaccinezi, altfel nu puteai să lucrezi deloc. A fost o perioadă dificilă pentru majoritatea muncitorilor de aici, din Australia", a declarat Martin.

"Așa că să-l vezi venind fără să fie vaccinat și fără să i se permită să lucreze în Victoria a fost un fel de lovitură în față pentru noi toți lucrătorii. În cele din urmă, sunt fericit că au luat decizia de a scăpa de el (n.r. - Djokovic)”, a mai spus Martin.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Australia: Apelul lui Novak Djokovic va fi judecat duminică, de un tribunal federal
Australia: Apelul lui Novak Djokovic va fi judecat duminică, de un tribunal federal

Apelul tenismanului sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, împotriva anulării vizei sale de Australia va fi judecat, duminică, de un tribunal federal, informează DPA, citată de Agerpres.

Novak Djokovic nu va fi expulzat deocamdată. Sârbul va fi audiat sâmbătă
Novak Djokovic nu va fi expulzat deocamdată. Sârbul va fi audiat sâmbătă

Autorităţile australiene au acceptat, vineri, să suspende deportarea tenismanului Novak Djokovic până când justiţia se va pronunţa în cazul său, după ce i-a fost anulată din nou viza de intrare în ţară, potrivit unui avocat al guvernului, transmite AFP.

Premierul Australiei, despre anularea vizei lui Djokovic. „Australienii au făcut multe sacrificii în pandemie”
Premierul Australiei, despre anularea vizei lui Djokovic. „Australienii au făcut multe sacrificii în pandemie”

Premierul Australiei, Scott Morrison, a declarat, vineri, că decizia de anulare a vizei lui Novak Djokovic s-a luar pentru “protejarea” sacrificiilor făcute de australieni în pandemie.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.