Zeci de mii de copii nevoiași din România vor începe școala fără tabletele promise de Guvern

×
Codul embed a fost copiat

Zeci de mii de copiii nevoiași vor începe școala fără tabletele promise cu surle și trâmbițe de guvernanți. Responsabilii au avut la dispoziție o vară întreagă să le cumpere, dar n-au fost în stare să ducă la bun sfârșit procedura.

Acum, ridică neputincioși din umeri și își pasează vina de la unul la altul.

Într-un sat din Dâmbovița, un copil se roagă să primească o tabletă. Consiliul Național al elevilor apreciază că peste 300.000 de elevi nu-și permit astfel de dispozitive. Încă din luna mai, Guvernul a promis că 250.000 de tablete îi vor aștepta pe copiii nevoiași la începutul școlii.

150 de milioane de lei au fost puse la dispoziție de Guvern prin Ministerul Educației. Firmele s-au arătat interesate, dar au fost descalificate, pentru că nu puteau să livreze tabletele până pe 10 septembrie. Așa că, până acum, au fost cumpărate doar 80.000 de dispozitive.

De achiziții s-a ocupat Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC), condus de Cornelia Nagy: ”Știu că sunt copiii amărâți, îmi dau seama. Sunt și persoane dezavantajate și copii amărâți și săraci, și de toate genurile și felurile, dar asta este legea, nu putem să trecem peste ea.”

Citește și
scoala, clasa goala
Tătaru: În acest moment, în Bucureşti nu avem şcoli care să nu poată duce măcar scenariul 2
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ministrul Educației susține că a aflat din presă că tabletele promise nu mai ajung la copii: ”Să știți că am avut discuții nenumărate cu doamna președinte, de fiecare dată m-a asigurat că lucrurile sunt foarte bine realizate, că dumneaei mă asigura că va fi bine la începutul anului școlar. De aceea v-am și spus că am aflat din presă cu această licitație am solicitat premierului demiterea doamnei director.

Marți, Monica Anisie a fost întrebată dacă n-ar fi cazul să-și dea chiar ea demisia. A răspuns că nu este cazul. Și vicepremierul Raluca Turcan aruncă vină tot pe Oficiul Național pentru Achiziții.

Raluca Turcan, vicepremier: ”Aceste tablete au fost achiziționate printr-o instituție creată în guvernarea anterioară, ONAC, și din nefericire procedura a fost una destul de greoaie.”

Abia pe 8 septembrie va fi demarată o nouă procedura de licitație care se va finaliza cel mai devreme la sfârșitul lunii noiembrie. Dacă pandemia va închide școlile între timp școlile, copiii din familii fără posibilități nu vor mai avea acces la educație.

O nouă promisiune vine acum de la Guvern. Inspectoratele școlare și primăriile pot cumpără tablete, iar banii vor fi decontați de Guvern. Procedurile vor fi, însă, de durată și vor trece luni bune până când copiii care au nevoie vor ține în mână o tabletă.

În plus, ministrul Educației a precizat marți, în treacăt, că pentru decalajele educaționale dintre cei care vor avea acces și cei care nu vor avea acces la o tabletă sunt responsabili dascălii. Este o pasăre a răspunderii și încă o dovadă despre cât preț pun cei care ne conduc pe educație.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ghidul pentru fiecare nivel de învățământ din România, în condiții de pandemie
Ghidul pentru fiecare nivel de învățământ din România, în condiții de pandemie

Ministerul Educației a publicat pe site-ul educatiacontinua.edu.ro ghidurile privind organizarea și desfășurarea activităților în cadrul unităților de învățământ pentru anul școlar/universitar 2020-2021, în contextul epidemiei de COVID-19.

Tătaru: În acest moment, în Bucureşti nu avem şcoli care să nu poată duce măcar scenariul 2
Tătaru: În acest moment, în Bucureşti nu avem şcoli care să nu poată duce măcar scenariul 2

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că, în acest moment, în Bucureşti nu sunt şcoli care "să nu poată duce" măcar scenariul 2 privind începerea anului şcolar.

Tătaru: La trei cazuri de infecţie în clase diferite se închide şcoala
Tătaru: La trei cazuri de infecţie în clase diferite se închide şcoala

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că o unitate de învăţământ se poate închide dacă există trei cazuri de infecţie cu noul coronavirus în clase diferite.

Părinții află în 10 septembrie condițiile în care copiii încep școala pe timp de pandemie
Părinții află în 10 septembrie condițiile în care copiii încep școala pe timp de pandemie

Avem ghiduri, avem repere, există măsuri și... facem filmări. Pe scurt, așa au sunat mesajele miniștrilor Educației și Sănătății, cărora premierul Ludovic Orban le-a cerut să facă lumină asupra începutului de an școlar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.