Viața s-a scumpit atât de mult, încât românii își cheltuie deja economiile. Dezvoltatorii vând case ”la gri”

×
Codul embed a fost copiat

Plătim din ce în ce mai mult pentru orice și ne permitem tot mai puține lucruri. În noiembrie, inflația a ajuns la 16,8 la sută, conform datelor Institutului Național de Statistică.  

O inflație mare înseamnă economii mai mici pentru fiecare dintre noi, spun specialiștii, iar potrivit datelor BNR depozitele populației au scăzut comparativ cu anul trecut.

Efectele scumpirilor se văd în toate domeniile - în construcții de exemplu, dezvoltatorii vând apartamentele la gri și au renunțat la finisaje. 

Iarna i-a prins pe români cu bani mai puțini în buzunar. Potrivit datelor BNR, depozitele în lei ale populației au ajuns în octombrie la puțin peste 169 de miliarde de lei, cu 3 miliarde mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut.

Asta înseamnă, spun finanțiștii, că oamenii nu au mai putut să economisească suplimentar. Mai mult decât atât, au cheltuit din ce aveau pus deoparte.

Citește și
lapte
La ce preț este cumpărat laptele de la fermier și cât ajunge să coste în magazine. Daea face apel la „solidaritate economică”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Radu Ciobanu, profesor de economie: ”Sunt persoane care economisesc bani pentru o cheltuială care va apărea într-un termen de un an – o renovare – achiziția unui frigider, achiziția unui televizor, autovehicul - asta înseamnă că lună de lună au pus niște bani deoparte cu scopul de a face acele achiziții – atâta timp cât totul a crescut, tot ce înseamnă prețuri a crescut – e clar că banii respectivi nu o să mai fie suficienți pentru a achiziționa în acest an ceea ce și-au propus”.

Scumpiri foarte mari la toate alimentele

Practic, în condițiile unei inflații mari, puterea de cumpărare a banilor din conturi scade, explică economiștii. Asta deși salariul mediu net a crescut cu 13% în octombrie față de anul trecut, însă majorările acordate de angajatori sunt, în medie, sub creșterea prețurilor.

În astfel de perioade, specialiștii ne recomandă să investim în depozite bancare, unde dobânzile acordate de bănci acoperă o parte din inflație.

Deși în luna octombrie scumpirile au dat semne că se potolesc, iar inflația și-a încetinit creșterea -  în noiembrie, inflația a crescut iar și a atins 16,8%, potrivit datelor INS.

În medie, alimentele s-au scumpit cu peste 20 la sută în noiembrie, comparativ cu aceeași lună a anului trecut – arată datele INS. Din păcate, cele mai mari scumpiri sunt în rândul produselor care se vor regăsi pe masa de Crăciun.

De această dată, în top este zahărul care are un preț cu peste 60 la sută mai mare, în timp ce untul, uleiul și cartofii s-au scumpit cu aproximativ 40 la sut. O creștere de peste 30 la sută vedem la făină și mălai, în timp ce la ouă, brânză și lapte, prețurile sunt mai mari cu 30 de procente.

Scumpirile vor continua și în perioada următoare

Dintre servicii, pentru transportul aerian plătim cel mai mult. Biletele de avion s-au scumpit, în medie, cu 24 la sută. Scoatem însă mai mulți bani din buzunar și pentru apă și serviciile de salubritate, dar și pentru cele poștale, unde creșterea este de 16 la sută.

Și facturile sunt mai mari, iar la energie plătim cel mai mult. Aici creșterea este de 47 la sută, iar la gaze de 37 la sută.

În fața noilor scumpiri, mulți antreprenori și-au întrerupt proiectele, în timp ce alții au renunțat să mai investească. În sectorul imobiliar, de exemplu, dezvoltatorii vând mai nou apartamentele la gri.

Antoanela Comșa, dezvoltator imobiliar: ”Nu vor avea, de exemplu, instalat parchetul, gresia, faianța, în apartamente. Creșterile de prețuri care au ajuns la anumite materiale chiar și la 80 la sută – ele nu se pot transpune în preț. Putem să cumpărăm o faianță între 30 de lei metru pătrat și 300 de lei metru pătrat sau o ușă masivă de lemn și putem să vedem diferențe între 120 și 200 de euro și rămâne la latitudinea fiecărui client ce își montează în apartament”.

Creșterile nu se vor tempera nici luna viitoare, spun specialiștii, mai ales că urmează perioada cadourilor, iar multe dintre produsele de consum pe care le găsim în magazine sunt din alte țări.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Opriți apa în timp ce vă spălați pe dinți. Alte cinci sfaturi simple ca să economisim bani la facturi
Opriți apa în timp ce vă spălați pe dinți. Alte cinci sfaturi simple ca să economisim bani la facturi

Crizele recente, în special cea energetică, ne-au făcut să ne întrebăm dacă nu cumva consumăm prea mult, fiecare dintre noi. Cu atâtea scumpiri, și banii care ne rămân sunt tot mai puțini.

La ce preț este cumpărat laptele de la fermier și cât ajunge să coste în magazine. Daea face apel la „solidaritate economică”
La ce preț este cumpărat laptele de la fermier și cât ajunge să coste în magazine. Daea face apel la „solidaritate economică”

Valurile de scumpiri din ultima perioadă au generat și speculă. Așa se face că, într-un timp relativ scurt, unele produse alimentare au ajuns să coste dublu, deși adunate, costurile de producție și cele cu utițitățile nu ajung să fie atât de mari.

10 sfaturi pentru a-ți reduce cheltuielile pe timp de criză. 64% dintre români sunt afectați de inflație, arată un studiu
10 sfaturi pentru a-ți reduce cheltuielile pe timp de criză. 64% dintre români sunt afectați de inflație, arată un studiu

Scumpiri în magazine, criză energetică, dobânzi mai mari, război, sunt crize acumulate, fără precedent și care ne afectează pe cei mai mulți dintre noi.

Cât costă anvelopele de iarnă anul acesta. Șoferii trebuie să se aștepte la scumpiri
Cât costă anvelopele de iarnă anul acesta. Șoferii trebuie să se aștepte la scumpiri

Suntem la începutul sezonului rece, care ne obligă să schimbăm cauciucurile de vară.  

Forțați de scumpiri, românii își iau fotovoltaice, deși statul mai mult îi încurcă. Cât pot câștiga din vânzarea energiei
Forțați de scumpiri, românii își iau fotovoltaice, deși statul mai mult îi încurcă. Cât pot câștiga din vânzarea energiei

Scumpirea energiei a crescut cererea de panouri fotovoltaice, mai ales în rândul consumatorilor casnici.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.