Toni Grecu, șocat de experiența Covid pe care a trăit-o: E ca o ghenă, un loc spurcat

Toni Grecu
youtube.com

Actorul Toni Grecu, fondator al grupului Divertis, a povestit clipele deosebit de grele prin care a trecut la începutul anului, după ce s-a infectat cu noul coronavirus și a fost internat în spitalul Matei Balș din Capitală.

 

În plus, tot atunci, aripa de spital în care se afla el a luat foc

Actorul a spus înntr-un podcast moderat de Mihai Bobonete că a respirat timp de 3 săptămâni printr-o mască.

"Eu, cu o mască din asta am stat trei săptămâni, prin care am luat 8-10 litri de oxigen la început, după care a scăzut treptat până la un litru. Și vreau să spun că nu a fost cea mai confortabilă perioadă din viața mea", a spus Toni Grecu.

Citește și
Toni Grecu
Toni Grecu de la Divertis era internat în pavilionul care a luat foc la „Matei Balș”. Prima sa reacție
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cunoscutul actor a povestit că, după ce s-a îmbolnăvit, a încercat să se trateze singur acasă timp de 3 zile, astfel că atunci când a ajuns la spital avea plămânii ”pe jumătate praf”.

"Am făcut-o acasă în primele 3 zile. Când am ajuns la spital, a 4-a zi, eram cu plămânii jumătate praf. Să nu mai spună cineva că nu există asta, că există. Și există pentru unii într-o manieră foarte foarte gravă. N-am fost în forma aia de ATI, să fim serioși, adică erau oameni acolo colegi cu mine în salon care luau 22 de litri de oxigen, și pe nas și pe gură, că aveau plămânii praf complet", a completat Toni Grecu.

Fondatorului grupului Divertis s-a declarat șocat de experiența pe care a trăit-o în secția de îngrijire a bolnavilor Covid-19, pe care a comparat-o, metaforic, cu o ghenă a omenirii.

"Sentimentul pe care l-am avut când am intrat în secția de Covid a fost că intru într-o ghenă. Secția de Covid e ca un loc de care oamenii trebuie să se ferească cu orice preț, pentru că e un loc spurcat, e un loc infectat, un loc mizer. Ăsta este sentimentul pe care-l ai. Că omenirea a inventat o ghenă în care își aruncă niște oameni, niște semeni, ca să îi oblige să treacă printr-o experiență incredibil de grea. Chit că ai formă ușoară sau formă grea, în momentul în care intri acolo ai un șoc. E un șoc." - a mai spus Toni Grecu, care în prezent este complet vindecat. 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mărturii din infernul de la Matei Balș. Toni Grecu: „În urma salvării, spitalul ardea. Sistemul sanitar din România ardea
Mărturii din infernul de la Matei Balș. Toni Grecu: „În urma salvării, spitalul ardea. Sistemul sanitar din România ardea"

Îngroziţi de fumul care a invadat saloanele, unii pacienţi în vârstă povestesc cum au găsit salvare, sărind pe geam, în balcoane.

Toni Grecu de la Divertis era internat în pavilionul care a luat foc la „Matei Balș”. Prima sa reacție
Toni Grecu de la Divertis era internat în pavilionul care a luat foc la „Matei Balș”. Prima sa reacție

Toni Grecu, fondatorul grupului ”Divertis”, se afla în internat la etajul 2, în pavilionul care a luat foc la „Matei Balș”.

”Scrisoarea lui Dăncilă către Moș Crăciun”, aplaudată în hohote de râs la teatru
”Scrisoarea lui Dăncilă către Moș Crăciun”, aplaudată în hohote de râs la teatru

Toni Grecu, fondator al cunoscutului grup de umor Divertis, a fost aplaudat la scenă deschisă la Teatrul Național, după ce a recitat un text care o ironiza pe premierul Viorica Dăncilă.

Traian Basescu este invitatul primei editii a “Serviciului Roman de Comedie”, 2 octombrie, ora 20.30
Traian Basescu este invitatul primei editii a “Serviciului Roman de Comedie”, 2 octombrie, ora 20.30

Noul sezon “Serviciul Roman de Comedie” debuteaza miercuri la Pro TV cu un invitat cu greutate. Toni Grecu il va avea ca interlocutor pe nimeni altul decat presedintele tarii, Traian Basescu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.