Târgu Jiu declară război total ciorilor. Localnic: ”Nu vedeți, că fac pe noi toată ziua”

×
Codul embed a fost copiat

Autoritățile din Târgu Jiu declară război total ciorilor care au invadat Parcul Central din oraș, unde se găsesc operele lui Brâncuși.   

Turiștii care vin să vadă Poarta Sărutului sau Masa Tăcerii trebuie să suporte zgomotul făcut de înaripate, dar și mizeria lăsată de ele.

Aceste păsări, ocrotite de lege, sunt atât de inteligente, încât ignoră multe dintre sistemele care ar trebui să le sperie.

Miercuri, o echipă de muncitori a început să dărâme cuiburile în care ciorile se pregătesc să își depună ouăle de acum încolo. Inițial, primăria instalase boxe prin care se auzeau sunete de împușcături și țipete ale unor păsări de pradă, dar metoda nu a funcționat.

Autoritățile au instalat și două dispozitive laser care, seara, ar fi trebuit să sperie ciorile.

Citește și
accident
Accident pe trecerea de pietoni, în Târgu Jiu. O femeie și-a pierdut viața
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Localnic: ”Nu vedeți, că fac pe noi toată ziua. Trec și eu prin parc și ele fac pe mine, cum să-mi convină, nu-mi convine. Să dea cu ele jos, să se ducă pe râuri, pe ape.”

Localnică: ”Nu mă deranjează, ce să zic că mă deranjează. Într-adevăr, fac mizerie, dar asta e.”

Toată această desfășurare de forțe e făcută în contextul în care zilnic cel puțin 10 angajați de la salubritate spală aleile și băncile de mizeria făcută de ciori.

Viorel Cârlig – responsabil curățenie parcuri: ”Această curățenie se face zi de zi, cetățeanul trece la câteva ore bune și nu se vede că am făcut, pentru că în permanență ciorile își fac necesitățile în zonele astea care sunt de relaxare.”

Marcel Romanescu, primar Târgu Jiu: ”Din păcate, în momentul de față, din ceea ce știu eu, niciunul dintre edilii din țară nu a reușit să câștige acest război. Sper să fiu eu primul care câștigă războiul cu ciorile măcar din parcul central, că de pe raza municipiului e imposibil.”

Acum, autoritățile sunt dispuse să dea 10.000 de euro pe un laser de mare putere, care pe o rază de 2 kilometri ar trebui să țină ciorile la distanță.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Polițiști filmați în timp ce imobilizează un tânăr băut, la Târgu Jiu. Ce făcuse acesta
Polițiști filmați în timp ce imobilizează un tânăr băut, la Târgu Jiu. Ce făcuse acesta

Mai mulți polițiști din Târgu Jiu au fost filmați în timp ce încercau să imobilizeze un tânăr băut, pentru a-l duce la secție în vederea legitimării.

Accident pe trecerea de pietoni, în Târgu Jiu. O femeie și-a pierdut viața
Accident pe trecerea de pietoni, în Târgu Jiu. O femeie și-a pierdut viața

O femeie de 57 de ani a murit, iar un bărbat de 52 de ani a ajuns la spital în stare gravă după ce au fost loviți în plin de o mașină.

Bărbat săltat de mascați în Târgu Jiu după ce a aruncat cu un cuțit în iubita lui și l-a nimerit în cap pe copilul acesteia
Bărbat săltat de mascați în Târgu Jiu după ce a aruncat cu un cuțit în iubita lui și l-a nimerit în cap pe copilul acesteia

Un individ de 36 de ani din Târgu Jiu a fost ridicat din trafic de trupele speciale. Este acuzat că l-a rănit grav pe copilul iubitei sale, un băiat de 14 ani.  

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.